Forurile de conducere ale USR urmează să ia o decizie privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat, duminică, deputatul Radu Mihaiu, vicepreședinte al partidului.
Forurile de conducere ale USR urmează să ia o decizie privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat, duminică, deputatul Radu Mihaiu, vicepreședinte al partidului.
Într-o recentă dezbatere televizată, profesorul Cristian Pârvulescu (unul dintre puținii intelectuali de stânga pe care-i ascult mai ales când nu suntem pe aceeași lungime de undă) susținea că, la dublul scrutin din 9 iunie, votul politic a cântărit mai mult decât candidații.
Este un protest în fața Biroului Electoral din Sectorul 2. Radu Mihaiu, primarul în funcție cere renumărarea voturilor în peste 30 de secții. Colegii de partid au venit să-l susțină. Și reprezentanți ai PSD protestează acolo.
Sunt surprize la alegerile locale din 2024. Candidați care păreau siguri pe electorat au pierdut la scoruri mici în fața contracandidaților. Deși încă se mai numără voturile, se conturează pierderi pentru Armand, Mihaiu sau Coliban.
O nouă linie de autobuz în București, în Sectorul 2, după mai multe sesizări trimise de cetățeni. Locuitorii din Sectorul 2 care locuiesc în cartierele Ion Creangă și Baicului vor avea o nouă linie de autobuz.
Primarul Radu Mihaiu anunţă că trei staţii GPL din Sectorul 2 nu au autorizaţie de securitate la incendiu, iar alte două nu au analiza privind protecţia la explozii.
Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, dorește ca până în 2030 numărul autoturismelor din București să scadă cu 500.000, de la 1, 5 milioane cât este în prezent.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, face apel la cetăţeni să nu mai arunce gunoiul "la întâmplare" şi spune, în contextul lucrărilor de ecologizare a salbei de lacuri din sector, că în acestea s-au aruncat deşeuri "cu duba".