Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă vor fi prezenţi la ceremonia de promulgare a Legii prin care este aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, care va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 17.00.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă vor fi prezenţi la ceremonia de promulgare a Legii prin care este aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, care va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 17.00.
Șahistul Anatoly Karpov, 71 de ani, se află în comă indusă, după un incident care e subiectul mai multor teorii.
Noul premier britanic Rishi Sunak şi preşedintele francez Emmanuel Macron au convenit vineri, în prima lor convorbire telefonică, să întărească cooperarea împotriva migraţiei ilegale peste Canalul Mânecii.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Bacău, că este prematur să se discute despre o eventuală candidatură a sa la Preşedinţia României.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi-a exprimat convingerea că Ministerul Muncii va elabora în scurt timp un proiect de act normativ prin care "va fi reglată" situaţia pensiilor speciale, fără de care România "nu îşi va lua" banii din PNRR.
Fostul lider chinez Hu Jintao nu se simţea bine atunci când a fost scos în mod neaşteptat, sâmbătă, de la ceremonia de închidere a Congresului Partidului Comunist Chinez (PCC), a informat presa de stat. Asta e versiunea oficială.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, unde a evidenţiat rolul cheie al României în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, arătând că, în actualul context geopolitic, protecţia infrastructurii critice este o prioritate
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acceptat vineri să îl primească pe prim-ministrul suedez Ulf Kristersson, care s-a declarat pregătit, cu o zi în urmă, să se deplaseze "imediat" în Turcia pentru a obţine acordul Ankarei pentru aderarea ţării sale la NATO.