Liberalii anunță o serie de măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, care vor aduce în același timp și bani la buget, prin colectarea restanțelor.
Liberalii anunță o serie de măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, care vor aduce în același timp și bani la buget, prin colectarea restanțelor.
Membrii trupei ABBA au făcut o solicitare urgentă lui Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA. Ei au fost foarte categorici și nu au fost singurii care au cerut acest lucru.
PSD afirmă că intrarea sa la guvernare a salvat fondurile europene ale României. ”Suntem în topul european la banii UE atrași în perioada care se încheie în acest an”, susțin social - democrații.
Ostatic israelian, salvat după circa 10 luni de când fusese răpit de militanți Hamas. Cum se Trupele israeliene au salvat un ostatic israelian în timpul unei "operaţiuni complexe" în sudul Fâşiei Gaza, a anunţat marţi armata, la mai bine de 10 luni după ce bărbatul a fost răpit.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că demersul istoric început când era premier, referitor la aderarea României la OCDE, se concretizează.
Tot mai multe administrații liberale intră în „rețeaua de școli verzi”. Ligia Deca a semnat noi contracte de finanțare pentru școli din Cluj, Timiș, Alba, Suceava, Călărași, Brașov și Arad, transmite PNL. Sumele se ridică la 225 de milioane de euro.
Elena Lasconi înceară să scape de rivalii din USR lansând un sondaj inter în partid prin care să se stabilească modul în care vor fi făcute listele de candidați pentru alegerile parlamentare.
Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean (PNL) spune că în ultimul an, instituția pe care o conduce a făcut pași importanți în aderarea României la OCDE, cel mai important obiectiv de țară după aderarea la Uniunea Europeană și NATO