Directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a declarat la Digi24 că nu crede că vor exista lucrări în execuție pe autostrada Ploiești-Brașov mai devreme de trei ani de acum înainte.
Directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a declarat la Digi24 că nu crede că vor exista lucrări în execuție pe autostrada Ploiești-Brașov mai devreme de trei ani de acum înainte.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că joi va fi dat în trafic Predeal – Cristian din Autostrada Ploieşti – Braşov, de 10 kilometri iar în acest an au fost inauguraţi 90 de kilometri de autostradă.
Numărul beneficiarilor de ajutoare sociale care participă la acţiunea de curăţenie generală în Ploieşti a crescut de la 20 în ziua de marţi, la 35 miercuri, după ce noul primar al oraşului le-a comunicat că nu vor mai primi banii de la Primărie.
Mai multe persoane din categoria asistaţilor social au ieşit în stradă, marţi, protestând în faţa sediului Primăriei Ploieşti, faţă de decizia noului edil al oraşului, Andrei Volosevici, de a-i coopta pe beneficiarii de ajutoare sociale în programul de curăţenie generală.
Adolescentul în vârstă de 15 ani implicat în conflictul care a avut loc, marţi, pe o stradă din Ploieşti şi în urma căruia doi tineri de 16, respectiv 17 ani, au ajuns la spital, împuşcaţi în cap cu un pistol cu bile, a fost arestat preventiv.
Un minor în vârstă de 15 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a tras, marţi, cu un pistol cu bile în zona unui liceu din Ploieşti rănind doi adolescenţi, cercetările fiind în continuare în derulare pentru stabilirea gradului de implicare în eveniment a altor patru persoane.
Poliţiştii din Ploieşti au efectuat o percheziţie domiciliară la persoane bănuite de înşelăciune prin metoda „ghicitului”, care își racolau clienții prin difuzarea de anunţuri on-line.
Autorităţile din judeţul Prahova au raportat, marţi, un număr de 632 de cazuri de infectare cu SARS-COV-2 active în judeţ, aproape o treime dintre acestea fiind în municipiul Ploieşti.