Paradoxal, deși România este o economie mai puternică, nu reușește să crească pensiile. În schimb, în Moldova pensiile se vor indexa cu 6%. Cum se explică?
Paradoxal, deși România este o economie mai puternică, nu reușește să crească pensiile. În schimb, în Moldova pensiile se vor indexa cu 6%. Cum se explică?
Casa de Pensii anunță un nou sprijin pentru cei care iau pensie de urmaș. Vă spunem ce sume primesc soțul supraviețuitor și copiii, potrivit legislației în vigoare, dar și pentru cât timp.
Tăierea pensiilor sepciale va fi judecată de CCR. Dosarul va ajunge pe masa judecătorilor săptămâna viitoare. Newsweek a descoperit însă mii de dosare de pensie care ajung pe masa CCR, dar nu au nicio soluție. Durează ani până sunt analizate. Până atunci, pensionarii pierd bani.
Vin primele confirmări legate de plata celor 125 de lei pe cardul de alimente. Este un ajutor important primit de pensionari, dar și de ceilalți români care au venituri mici.
Un veteran al armatei americane în vârstă de 88 de ani va avea în sfârșit șansa să se pensioneze după ce a lucrat cinci zile pe săptămână, câte opt ore pe zi, după ce a câștigat simpatia fanilor care au strâns peste 1 milion de dolari pentru el.
Este aproape sigur că Înalta Curte va ataca la CCR proiectul guvernului Bolojan de tăiere a pensiilor speciale. Forul condus de Lia Savonea va lua decizia formală joi sau vineri.
Newsweek vă prezintă azi modul în care pensiile speciale au crescut de la 9.000 de lei pe lună, în urmă cu 15 ani, la peste 25.000 lei pe lună. Au fost ani în care pensiile speciale au crescut și cu 3.800 de lei. S-a întâmplat în guvernarea Dragnea - Dăncilă.
Kelemen Hunor a vorbit despre angajarea răspunderii pe pensiile speciale. Din discuţiile cu magistraţii, liderul UDMR crede că aceştia vor ataca din nou proiectul la CCR.