Laura Codruța Kovesi, primul procuror- șef al Parchetului European, a vorbit într-un interviu acordat BBC despre problemele cu care se confruntă instituția nou înființată, de rezolvarea cărora depinde debutul activității în acest an.

Ambasadorii statelor membre UE, reuniți în formatul COREPER, vor discuta joi dimineață la Bruxelles candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European și e posibil să existe un vot final, au declarat pentru G4Media.ro surse europene.
Întrebat, la RFI, dacă Klaus Iohannis n-ar trebui să ceară Guvernului să o sprijine pe Kovesi, Dacian Cioloș a spus că „preşedintele poate să facă ceea ce îi permite Constituţia, mai mult nu poate să facă şi asta face şi văd în ultimul timp că o face foarte activ”.
Fotoreporterul George Călin, de la Inquam Photos, a surprins reacția președintelui Klaus Iohannis și a procurorului general Augustin Lazăr, în momentul în care s-a anunțat rezultatul votului în Comisia LIBE, în care Laura Codruța Kovesi a obținut cel mai mare punctaj.