Ucraina îşi va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile din vest, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că aceste pământuri au aparţinut cândva Poloniei, Ungariei şi României, conform TASS.

România are 5 milioane de pensionari. Tot mai puţini oameni muncesc. Numărul mediu de pensionari, în trimestrul al III-lea al anului 2023, era de 4,979 milioane.
În cursul zilei de azi se va face ultima actualizare în privința gradului de ocupare al paturilor destinate bolnavilor COVID la nivel de județ. În funcție de gradul de ocupare al paturilor COVID se va ști cum vor merge elevii la școală săptămâna viitoare.
Platforma Crimeea, un summit desfăşurat luni la iniţiativa Ucrainei şi care a reunit la Kiev reprezentanţi din 46 de ţări, a adoptat o declaraţie finală în care a condamnat ocuparea şi militarizarea peninsulei anexate de Rusia în 2014. A participat și premierul român Florin Cîțu.
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta nu mai are locuri libere pentru pacienții COVID pozitivi, a anunțat sâmbătă dimineață managerul spitalului, medicul Beatrice Mahler.