În 28 de zile, în Danemarca au fost înregistrate 30 de decese la 26.365 de cazuri. În România, au decedat 31 de persoane de COVID doar în 24 de ore la sfârșitul lunii august. În Danemarca, au fost vaccinate complet 4,2 milioane de persoane, reprezentând 71% din populație.
Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin.