Taiwanul avertizează asupra unei amenințări „evidente” după identificarea a 53 de nave militare și oficiale chineze într-o zonă extinsă a Pacificului. Printre acestea se află 34 de nave de război și portavionul Liaoning.
Taiwanul avertizează asupra unei amenințări „evidente” după identificarea a 53 de nave militare și oficiale chineze într-o zonă extinsă a Pacificului. Printre acestea se află 34 de nave de război și portavionul Liaoning.
Şeful Statului Major al Forţelor Armate iraniene a declarat, sâmbătă, că navele militare americane nu vor avea voie să pătrundă „în niciun caz” în apele Golfului, în contextul conflictului dintre Washington şi Teheran, informează AFP.
Expansiunea navală a Chinei nu mai este o chestiune de proiecții abstracte sau ambiție distantă. Este vizibilă, măsurabilă și din ce în ce mai operațională.
Luni, 2 iunie, fregata „Regele Ferdinand” – F-221, aflată în misiune, în Marea Mediterană, continuă acțiunile de căutare-salvare pe mare, după ce în dimineața zilei de duminică, 1 iunie, în jurul orei 07.00, a fost constatată lipsa unui maistru militar din echipaj.
Rușii dau târcoale teritoriului SUA. Până unde au ajuns submarinele rusești. Garda de Coastă a SUA a întâlnit patru nave ruseşti în apele americane din apropiere de oraşul Point Hope, Alaska, a transmis cbsnews.com.
China a trimis nave militare în apele teritoriale ale Japoniei. Revendică Insulele Senkaku. Japonia denunță incursiunea a patru nave chineze înarmate în apele sale teritoriale.
Navele de război IRIS Makran și IRIS Dena au acostat în Brazilia, după ce au primit aprobarea administrației lui Luiz Inacio Lula da Silva. Teheranul semnalează astfel că își poate muta forțele militare pentru o confruntare directă cu SUA.