Ministerul Energiei lucrează în prezent la planul privind reducerea cu 15% a consumului de gaze şi aşteaptă de la Comisia Europeană modul de calcul, dar în acest moment nu sunt motive pentru această reducere, spune Virgil Popescu.
Ministerul Energiei lucrează în prezent la planul privind reducerea cu 15% a consumului de gaze şi aşteaptă de la Comisia Europeană modul de calcul, dar în acest moment nu sunt motive pentru această reducere, spune Virgil Popescu.
„Pe măsură ce războiul împlinește patru luni, devine evident că șansele înclină în favoarea Rusiei. Din punct de vedere militar, nu există nicio cale rațională prin care Ucraina va câștiga vreodată războiul”, scrie 19fortyfive.com, într-o analiză dedicată invaziei ruse.
Andrew Wiggins, de la echipa Golden State Warriors, este singurul jucător din NBA (campionatul nord-american de baschet) care a declarat deschis că nu vrea să se vaccineze.
Își dorea de ceva timp să facă o schimbare în viața ei și să se mute în Franța cu familia însă proiectele profesionale apărute pe ultima sută de metri au mai ținut-o în țară și și-a decalat puțin plecarea.
Aproape 20% dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Arad au depus, până miercuri, cereri de retragere de la alegerile locale, invocând motive medicale sau faptul că sunt plecaţi din ţară în perioada scrutinului.
Social-democrații vor să demită Guvernul Orban prin moțiune de cenzură, invocând, printre altele, faptul că președintele Iohannis a apărut fără mască într-o poză făcută la ședința Consiliului European din iunie, dar și fotografia de la ziua premierului Ludovic Orban.