Dovezi ale ororilor război întâlnești pretutindeni în invazia barbară a lui Putin în Ucraina. Un reportaj arată modul în care se face schimbul de prizonieri: vii sau morți
Dovezi ale ororilor război întâlnești pretutindeni în invazia barbară a lui Putin în Ucraina. Un reportaj arată modul în care se face schimbul de prizonieri: vii sau morți
Armata Ucrainei susține că în 26 de zile de război ar fi reușit să producă pagube considerabile forțelor rusești. 15.000 de soldați ruși ar fi murit, ar fi fost răniți, capturați sau au dezertat.
Oleksiy Arestovych, consilier în biroul președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky, afirmă că bombardamentul rusesc asupra orașului Mariupol din sudul țării a provocat în prezent peste 2.500 de morți. Orașul este în pragul unei catastrofe umanitare.
Cel puţin nouă persoane au murit şi 57 au fost rănite în atacul aerian de duminică al forţelor ruse asupra bazei militare occidentale de la Iavoriv, în vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat guvernatorul regiunii Lvov, potrivit Reuters.
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a anunțat că patru civili au fost uciși în bombardamentele inamicului rus în regiunea Mykolaiv.
Treizeci și opt de copii au fost uciși și alți 71 au fost răniți de la începutul invaziei rusești în Ucraina, transmite comisarul pentru drepturile omului din Verkhovna Rada, Liudmyla Denisova.
Cel puţin 198 de ucraineni - inclusiv trei copii - au fost ucişi de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, anunţă sâmbătă ministrul ucrainean al Sănătăţii Viktor Liaşko, citat de agenţia ucraineană de presă Interfax, relatează AFP.
Președinția ucraineană a declarat că peste 40 de soldați au fost uciși.