Centrul Harkovului, bombardat din nou de ruși: un bloc distrus, cel puțin doi morți și un rănit

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 14.03.2022 - 19:19
Centrul Harkovului, bombardat din nou de ruși: un bloc distrus, cel puțin doi morți și un rănit. / Foto: telegram.hr

Un bombardament al armatei ruse s-a soldat luni cu doi morţi şi un rănit la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat parchetul regional, citat de AFP.

SHARE

"În urma tirurilor de artilerie ale agresorului, un imobil a fost distrus şi mai multe clădiri au fost avariate", a indicat serviciul de presă al parchetului regional Harkov, precizând că "două persoane au decedat", iar "una este rănită", identitatea lor stabilindu-se în prezent.

O anchetă a fost deschisă de către parchetul regional în cazul acestor decese şi distrugeri.

Citește și: Rușii au ucis 90 de copii și au distrus 59 de unități de învățământ de la începutul războiului

Agenţiile de presă ucrainene transmit că, în urma bombardamentului, în centrul oraşului Harkov a fost distrus aproape complet un bloc de apartamente de patru etaje. Imobilul era situat lângă Administraţia regională din Harkov, care a fost atacată de forţele ruse cu o rachetă de croazieră Kalibr la 1 martie.

La scurt timp, parchetul a anunţat că un adolescent de 15 ani a fost ucis de o schijă în urma unui bombardament care a lovit o grădiniţă din Ciuguev, o localitate situată la 40 km sud-est de Harkov. 

Rusia acuză Ucraina că a omorât cel puţin 23 de civili la Doneţk

Autorităţile ruse au afirmat luni că 23 de persoane au fost ucise de o rachetă ucraineană în oraşul prorus Doneţk, acuzând Kievul de "crimă de război", relatează AFP.

Conform unui comunicat al puternicului Comitet de Anchetă rus, "cel puţin 23 de civili, între care şi copii, au fost ucişi şi nu mai puţin de 18 persoane au fost rănite".

Citește și: Antonio Guterres, ONU: Războiul din Ucraina riscă să aducă un „uragan al foametei” în lume

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a anunţat, în schimb, moartea a "20 de locuitori paşnici", adăugând că "28 de persoane, inclusiv copii, au fost grav rănite şi sunt spitalizate".

Potrivit lui Konaşenkov, armata ucraineană a lansat o rachetă Tocika-U asupra unei zone rezidenţiale din Doneţk, mare oraş industrial şi "capitala" autoproclamatei republici separatiste proruse cu acelaşi nume.

"Utilizarea acestui tip de arme împotriva unui oraş unde nu există o poziţie de tragere a forţelor armate (...) este o crimă de război", a precizat Konaşenkov într-un comunicat.

Armata ucraineană a dezminţit ferm că a lansat o rachetă asupra Doneţkului. "Cu siguranţă este vorba de o rachetă rusă sau de un alt tip de muniţie", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Leonid Matiukin, într-o conferinţă de presă.

Precedentul bilanţ, oferit în cursul dimineţii de 'Ministerul local al Sănătăţii', vorbea de 16 morţi şi 23 de răniţi. Niciun bilanţ nu a putut fi verificat de AFP din surse independente.

Pe contul său de Telegram, apărarea teritorială a Doneţkului a publicat fotografii care arată mai multe cadavre însângerate întinse pe o stradă, în mijlocul unor dărâmături. În fotografii se vedea de asemenea un microbuz cu geamurile sparte.

Aceeaşi sursă a afirmat că victimele au fost ucise de resturile de la o rachetă ucraineană Tocika, ce ar fi fost interceptată de apărarea antiaeriană a separatiştilor.

Liderul separatiştilor din Doneţk, Denis Puşilin, a afirmat la televiziunea rusă că este vorba de o rachetă cu submuniţii, interzise de peste o sută de ţări în lume, dar nu şi de Rusia şi Ucraina.

"Dacă (racheta) nu ar fi fost distrusă, ar fi existat şi mai multe victime", a spus el.

Potrivit lui Puşilin, persoanele lovite aşteptau într-o staţie de autobuz sau în faţa unui bancomat.

Televiziunea rusă a arătat imagini cu un autobuz portocaliu avariat şi cu mai multe maşini arzând.

Separatiştii din Doneţk, susţinuţi militar de Moscova, sunt în război din 2014 împotriva Kievului, iar trupele lor participă în prezent la ofensiva militară din Ucraina.

Centrul oraşului Doneţk a fost în bună măsură ferit de lupte, în special de la începutul conflictului la 24 februarie.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te