Deși își dorea să devină medic, Frida Kahlo a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute artiste în întreaga lume. Tablourile ei au marcat secolul 20 prin modul în care pictorița reușea să-și transpună durerea pe pânză.
Deși își dorea să devină medic, Frida Kahlo a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute artiste în întreaga lume. Tablourile ei au marcat secolul 20 prin modul în care pictorița reușea să-și transpună durerea pe pânză.
Joe Biden urmează să sosească duminică, în Mexic, o zi mai înainte decât se prevedea, într-o vizită oficială, într-o atmosferă specială, generată de o revoltă a mafioţilor, la un summit nord-american, anunţă ministrul mexican de Externe, Marcelo Ebrard.
Argentina a învins Mexicul cu 2-0 şi a rămas în cursă pentru optimile Cupei Mondiale din Qatar. Scorul a fost deschis cu un super-șut imparabil de Lionel Messi, mingea plecând din piciorul acestuia cu o viteză de 122 km/h, ca un glonț.
Mexic și Polonia au remizat, 0-0, în prima etapă a fazei grupelor la Campionatul Mondial. Mexicanii au dominat meciul, dar și fondul sonor, însă polonezii au avut cea mai mare ocazie, când Lewandowski a ratat un penalty.
Claudiu Răducanu a ajuns la 45 de ani și s-a retras din fotbal în urmă cu aproape zece ani, însă a rămas în istorie atât datorită golurilor importante marcate în cariera sa, cât și a declarațiilor controversate.
Cu câteva luni înainte de a fi asasinat, Sorin Marcu a fost bătut și înjunghiat de mafioții români din Cancun ai lui Florian Tudor. Acum, aceștia își așteaptă condamnare în timp ce Florian Tudor este închis în continuare în Mexic, iar procesul său de extrădare stagnează.
Florian Tudor, zis Rechinu, capul mafiei române din Mexic era arestat, în mai anul trecut, la solicitarea autorităților române. El a pătruns în Mexic cu ajutorul unor oameni de încredere. Pe unii i-a eliminat.
Interlopul oltean Rechinu este închis în penitenciarul de maximă siguranță Altiplano, din Mexic, închisoare din care El Chapo, liderul sângerosului clan Sinaloa, a evadat spectaculos .