Anchetă de amploare în legătură cu infracțiuni comise în pandemia de Covid-19. Au fost înregistrate tranzacții ilegale de peste 30.000.000 de lei.
Anchetă de amploare în legătură cu infracțiuni comise în pandemia de Covid-19. Au fost înregistrate tranzacții ilegale de peste 30.000.000 de lei.
IGPR - 39 de percheziţii în Bucureşti şi în 8 judeţe într-un dosar în care sunt vizate mai multe firme care au creat un circuit prin care vindeau dezinfectanţi şi măşti medicale la preturi de 10 ori mai mari, evitând plata taxelor. Prejudiciul, 4 mil. lei
DNA a anunțat oficial reținerea șefului Romarm, Gabriel Țuțu, pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual, în dosarul în care fostul selecționer al României Victor Pițurcă a fost reținut pentru cumpărare de influență.
Ministrul Educației, Ligia Deca, le recomadă profesorilor și elevilor să poarte măști de protecție la școală, totul în contextul în care virusul gripal se răspândește.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat joi, 28 aprilie, că doi oameni de afaceri sunt urmăriţi penal într-un dosar privind modul în care a fost încheiat un contract-cadru de achiziţii publice de măşti de protecţie, în valoare de peste 50 de milioane lei.
Peste 60% dintre măștile tip FFP2 sunt neconforme. Este avertismentul lansat de o organizație pentru protecția consumatorilor. În total, nu mai puțin de 284 de tipuri de măști prezente pe piață nu ne protejează de virusul COVID-19.
Premierul Florin Cîţu afirmă că instituţiile statului nu ar trebui să fie "timide", iar orice acţiune care vizează oprirea campaniei de vacinare trebuie sancţionată cu fermitate. El cere şi amendarea parlamentarilor care nu respectă obligaţia purtării măştii de protecţie.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni miercuri pentru a discuta despre o posibilă introducere a obligativităţii purtării măştilor de protecţie pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica.