Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, miercuri, că nu există niciun motiv pentru care românii să strângă în aceste zile PET-uri pentru că niciun ambalaj SGR fără garanţie nu va genera cei 50 de bani.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, miercuri, că nu există niciun motiv pentru care românii să strângă în aceste zile PET-uri pentru că niciun ambalaj SGR fără garanţie nu va genera cei 50 de bani.
Impozitul pentru banii încasați din închirierea de locuințe crește din 2024, mai mult, aproape că se dublează.
Potrivit noilor modificări ale Legii Educației, un elev din județul Prahova, cu media 4,59 primește bursă de merit. Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit.
Prin noua lege a salarizării, se doreşte o formulă care să aducă performanţă în sectorul bugetar, printr-un sistem de salarizare compus dintr-o parte fixă şi una variabilă, a arătat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu (PSD).
Ministerul de Interne Cătălin Predoiu spune că Legea privind combaterea drogurilor de mare risc este veche, din anul 2000. "Cum poate fi pregătită o instituţie să lupte contra unui astfel de fenomen cu o lege din 2000?" - se întreabă retoric demnitarul.
Premierul Marcel Ciolacu spune că pachetul pe măsuri fiscale pentru care își va asuma răspunderea în Parlament va fi pus în dezbatere publică în această săptămână.
În România se emit, anual, peste un milion de permise de conducere, multe dintre acestea fiind obţinute de persoane ajunse în etate şi care sunt obligate, măcar teoretic, să-şi schimbe mai des permisul de conducere.
Cei ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat o mai pot face, până la 1 septembrie, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta.