Cine a fost cea mai puternică sultană din Imperiul Otoman? În lunga istorie a acestuia, alături de sultanii care au ocupat tronul lui Osman, întemeietorul dinastiei, au stat și femei dintre are, unele, au avut o influență uriașă asupra deciziilor Înaltei Porți.
Cine era domnitorul ucis de ginerele lui Suleyman Magnificul? Acest personaj, figură aparte în galeria domnilor Țărilor Române, fiind printre puținii ce n-au vărsat sânge de boieri, a rămas în istorie mai ales pentru faptul că ar fi fost tatăl unuia dintre marii noștri domnitori.
Suleyman Magnificul, sultanul vrăjit de Hurrem. Primul padișah care a numit domni în Țările Române e considerat cel mai mare conducător al Imperiului Otoman. Dar, dincolo de faptele sale de arme, Suleyman a rămas în posteritate și prin povestea de iubire cu o sclavă ucraineană.
Care fiică de domnitor a ajuns sultană? Relațiile familiilor domnitoare din Țările Române cu Poarta otomană au fost mai complexe decât par la prima vedere. Astfel, fata unuia dintre voievozii Munteniei a devenit soție de sultan, nimeni altul decât nepotul lui Suleyman Magnificul.
Sotheby's, unul dintre cei mai mari brokeri din lume de artă plastică și decorativă, bijuterii și obiecte de colecție, va găzdui o licitație la Londra la 27 octombrie intitulată „Arta lumii islamice și a Indiei”.