În dosarul fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraș, doi complici ai săi, Nicolae Ion Berendea și Marian Jean Căpăţînă, erau obligați să plătească 810.000, respectiv 19.900.000 de euro.
În dosarul fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraș, doi complici ai săi, Nicolae Ion Berendea și Marian Jean Căpăţînă, erau obligați să plătească 810.000, respectiv 19.900.000 de euro.
Urmărind rata de îmbolnăviri cu noul coronavirus, cercetătoarea italiană Silvia Merler a creat un model matematic prin care a analizat în cât timp vor ajunge țările din Europa și din lume în situația Italiei.
Fost rugbist la Dinamo, Robert Badea, poliţistul în cazul căruia ministrul de Interne, Marcel Vela a anunţat, joi, că va sesiza Parchetul pentru legături cu interlopii, a lucrat înainte la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), scrie Europa liberă.
„Extremiștii nu-și doresc să distrugă Londra sau Parisul, ci Mecca”, a explicat la București, ministrul saudit al Externelor, Adel al-Jubeir.
Președintele Klaus Iohannis a retras decorațiile a 12 persoane condamnate penal, acestea fiind acordate în marea majoritate de Ion Iliescu în ultimul lui mandat de președinte, pentru că în primele două decorația „Steaua României” nu exista.
Arhiva fostei Securității, mai precis o parte din această arhivă, este depozitată într-o fostă unitate militară din Popești Leordeni, lângă București.
Victor Ponta a încercat în ultimele luni să își creeze imaginea liderului care face jocurile în politică, dar imaginea sa a avut de suferit.
Președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a încasat în șapte luni o diurnă de deplasare de aproape 80.000 de lei, deși stă cu chirie într-un imobil de la RAAPPS, aflat în centrul Capitalei. Diurnă de deplasare încasează și vicepreședintele, Zsombor Vajda.