Mai mulți medici psihiatri din România susțin legea majoratului online, adoptată luni de Senat. Specialiști medicali din Cluj și Sibiu susțin noua lege și spun că această inițiativă este corectă.
Mai mulți medici psihiatri din România susțin legea majoratului online, adoptată luni de Senat. Specialiști medicali din Cluj și Sibiu susțin noua lege și spun că această inițiativă este corectă.
Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a lansat două ghiduri de prevenire a consumului de droguri şi a altor comportamente adictive.
Patru medalii au câștigat elevii români la cea de-a 32-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Seniori, care a avut loc în perioada 25 septembrie - 1 octombrie la Udine, Italia. Două medalii sunt de aur și două, de argint.
Programul Școală după Școală (SDS) începe și în acest an. Însă nu mai este complet gratuit pentru toți copiii care sunt incluși. Unii vor fi obligați să plătească 300 de lei lunar, dacă vor să își mai lase copiii încă patru ore sub supravegherea cadrelor didactice.
Elevii care provin din familii cu venituri mici pot depune anumite documente pentru a primi rechizite gratuite. Ce formalități trebuie întocmite pentru a primi pachetul educațional?
16% dintre copiii cu vârste între 6 şi 14 ani nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ faţă de o medie de numai două procente în ţările OECD. De asemenea, peste 32% dintre tinerii între 15 şi 19 ani din ţara noastră nu sunt înscrişi la școală.
Dezastru național. Școala a „pierdut” 1.000.000 de elevi și 35.000 de profesori în 20 ani. Natalitatea s-a prăbușit, milioane de români au plecat din țară, școlile s-au comasat. Această tendință de depopulare a școlilor va continua și în viitor.
Elevii români au câștigat în această vară în total 20 de distincții la cele mai mari trei competiții de economie, printre care șase medalii de aur, patru medalii de argint; șapte medalii de bronz; două mențiuni onorabile și un loc doi pe echipe.