Măreția arhitectonică și tehnică a podului de peste Dunăre era, cel puțin pentru antichitate, remarcabilă și demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției și, prin aceasta, cuceririi Daciei.

O autospecială de poliție a fost implicată într-un grav accident frontal pe DN6, km 326+700m, Drobeta Turnu Severin – Strehaia, în zona localității Erghevița. În urma impactului, două persoane au fost, din fericire, doar rănite.
Eduard Koler este candidat PMP pentru Primăria Drobeta Turnu Severin, orașul de la Dunăre cu uriaș potențial turistic, dar care se zbate în sărăcie și abandon, fiind victima unui blat între PSD și PNL.
Juristul Prefecturii Mehedinți și un director de la Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin au fost arestați pentru 30 de zile, conform portalului instanțelor. Cei doi au fost prinși în flagrant în timp de luau mită 30.000 de euro.