Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au amânat, din nou, cu un an, executarea pedepsei în cazul fostului şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei, colonelul (r) Tudor Stanică (82 de ani), condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru uciderea lui Gheorghe Ursu.
Când un fost disident polonez vine să-ți explice că Ion Iliescu a fost, de fapt, salvatorul României, n-ai cum să rămâi mut. Și să asiști fără reacție la răstălmăcirea istoriei. Decât dacă nu cumva ești de acord cu el.
Aflat la Timișoara, invitat al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – ediția a 8-a, Adam Michnik a deschis evenimentul alături de istoricul Adrian Cioroianu, într-un dialog despre Libertate – între istorie și literatură, moderat de jurnalista Magda Grădinaru.
A incetat din viata un erou al rezistentei anti-totalitare din Romania. E vorba de Mircea Sevaciuc, unul din liderii protestului de la Brasov din 15 noiembrie 1987.
Pe banerele dedicate alegerilor europarlamentare, Călin Popescu-Tăriceanu pretinde demnitate. Ceea ce face domnia sa, în raport cu un dizident autentic și cu memoria acestuia, e pur și simplu abjecție.