Astfel, în prima săptămână din iulie au fost recoltate peste 360 de probe în 5 județe, respectiv București, Ialomița, Ilfov, Arad, Mehedinți, conform Institutului Național de Sănătate Publică.
Astfel, în prima săptămână din iulie au fost recoltate peste 360 de probe în 5 județe, respectiv București, Ialomița, Ilfov, Arad, Mehedinți, conform Institutului Național de Sănătate Publică.
Ministerul Sănătății a explicat, într-un răspuns pentru Newsweek România, că cea mai bună metodă de diagnosticare a coronavirusului o reprezintă testele RT-PCR, care trebuie făcute „în laboratoare modern echipate, cu personal bine antrenat și înalt calificat“.
Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a înăsprit regulile privind portul măştii în capitala americană, ordonând rezidenţilor acesteia să îşi acopere faţa imediat ce au ieşit din locuinţă, informează AFP.
Peste 300 de persoane din judeţul Satu Mare au fost plasate în carantină la domiciliu după modificarea legislaţiei, au informat, joi, reprezentanţii Instituţiei Prefectului.
Statele Unite au înregistrat, pentru a noua zi consecutiv, peste 60.000 de noi cazuri de contaminare cu COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor raportate miercuri, la ora 20.30 (joi, 00.30 GMT), de Universitatea Johns Hopkins, scrie AFP.
12 cadre medicale de la Spitalul de Copii din Galați s-au infectat cu SARS-CoV-2 și o secție a unității medicale a fost închisă. DSP Galați a transmis, miercuri, că începe ancheta epidemiologică, relatează Mediafax.
După ce pe 2 iunie a proclamat sfârşitul epidemiei de COVID-19 pe teritoriul său, Muntenegru, a reintrodus starea de urgenţă în urma înmulţirii accentuate a cazurilor de coronavirus.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis miercuri instituirea carantinei zonale în satul Gornet, comuna Gornet. În ultimele două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19, potrivit Agerpres.