Preţurile aurului au atins luni niveluri record, pe fondul pandemiei de coronavirus şi a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, care au crescut interesul investitorilor pentru metalul preţios, transmite CNBC

România nu va cere ajutor de la Fondul Monetar Internaţional în 2020, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la postul B1 Tv. El a lăudat mediul privat pentru modul în care s-a comportat în perioada pandemiei.
Un celebru doctor italian, specializat în terapie intensivă, a afirmat că boala Covid-19 a dispărut din Italia și că a venit timpul să se înceteze cu "terorizarea" inutilă a italienilor, provocând o polemică aprinsă cu autoritățile și alți specialiști, scrie AFP.
Carmen Reinhart, care urmează să fie numită economist-șef al Băncii Mondiale, a declarat pentru Bloomberg că epoca globalizării se apropie de final după seria de evenimente din ultimul deceniu, care a culminat cu pandemia de coronavirus.