Rezultatele finale ale celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat 2026 au fost publicate luni, după soluționarea contestațiilor. Sute de candidați au reușit să obțină medii de promovare în urma recorectării lucrărilor.
Rezultatele finale ale celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat 2026 au fost publicate luni, după soluționarea contestațiilor. Sute de candidați au reușit să obțină medii de promovare în urma recorectării lucrărilor.
Ministerul Educției anunță că, din 2027, vrea să schimbe procedura de corectare a lucrărilor la Evaluarea Națională și BAC, precum și procedura de soluționare a contestațiilor.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că toate hotărârile privind comasarea unor instituții din subordinea Primăriei Municipiului București au fost contestate în instanță.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunţat că Guvernul depune la CCR argumentele în susținerea celor patru măsuri contestate de Avocatul Poporului, în Pachetul de reformă administrativă.
Un absolvent din Sibiu care a contestat nota 5,85 primită la BAC, a obținut 8,00 după contestații, peste două puncte.
Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat se vor afișa vineri. Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 - 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.
Dosarele candidaților la alegerile prezidențiale sunt analizate la Biroul Electoral Central. Instituția a anunțat o ședință la ora 18.00. Călin Georgescu și Nicușor Dan au depus candidaturile vineri. Crin Antonescu, duminimică. BEC a primit sute de contestații.
CCR poate decide soarta lui Călin Georgescu. Ce dosare sunt pe masa judecătorilor și la BEC. Până vineri seara, la BEC au fost depuse patru contestații împotriva candidaturii lui Georgescu. BEC are la dispoziție 48 de ore pentru a decide dacă o aprobă.