Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, afirmă că Europa vrea să fie mai puțin dependentă energetic de Rusia. În vară, Consiliul Concurenței a avizat favorabil un megaproiect energetic al companiei Alro Slatina. Deținută de un oligarh rus. Vitaly Machitsky.
Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu
Cantităţi suplimentare dintr-un medicament cu aceeaşi substanţă activă ca Euthyrox vor sosi în curând în România, iar oamenii ar trebui să aibă răbdare şi să nu-şi mai facă stocuri pentru mai mulţi ani, pentru că situaţia va reveni în scurt timp la normal.
Senatul a adoptat, marţi, cu amendamente, propunerea legislativă de modificare a Legii concurenţei 21/1996, prin care numărul membrilor plenului Consiliului Concurenţei este mărit de la 7 la 11, numirea acestora revenind Parlamentului.
Consiliul Concurenţei a lansat, luni, o platformă on-line prin care consumatorii au posibiliatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto.