CCR a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a declarat neconstituțională legea prin care orice referire la identitatea de gen este interzisă în școli și universități, conform unui comunicat al Curții, remis redacției.
CCR a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a declarat neconstituțională legea prin care orice referire la identitatea de gen este interzisă în școli și universități, conform unui comunicat al Curții, remis redacției.
După ce Camera Deputaților a votat, marți, proiectul de lege care prevede posibilitatea înlocuirii pedepsei cu închisoarea pentru cei inculpați pentru evaziune fiscală, Ministerul Justiției propune Guvernului atacarea la CCR a modificării Legii 241/2005.
Curtea Constituţională dezbate marţi obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%.
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că PSD va boicota constituirea Parlamentului dacă nu sunt respectate ponderile obținute de partide în noul Legislativ și procedurile pentru alegerea șefilor de la Camera Deputaților și Senat.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis nu poate promulga legea referitoare la deschiderea unor pieţe, întrucât legea a fost atacată la Curtea Constituţională a României (CCR), care încă nu s-a pronunţat.
Partidul condus de Marcel Ciolacu a dat o lege prin care voia să crească cu 15% salariile angațililor din Camera Deputaților. Înainte de această mărire cel mai mare salariu era de peste 20.000 de lei pe lună, iar cel mai mare spor pentru condiții vătămătoare depășea 3.000 de lei.
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările PNL şi USR privind numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. CCR a respins şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă.
La momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, din mai multe dosare penale aflate pe rolul instanțelor au fost excluse toate înregistrările efectuate în baza mandatelor de siguranță națională.