O dronă ucraineană a reperat și distrus un tanc rusesc T-80BV după ce a aruncat două proiectile exact prin orificiile deschise ale comandanților.
O dronă ucraineană a reperat și distrus un tanc rusesc T-80BV după ce a aruncat două proiectile exact prin orificiile deschise ale comandanților.
Ministerul rus al Apărării a acuzat, sâmbătă, forţele ucrainene că au bombardat de trei ori în ultimele 24 de ore complexul în care se află centrala nucleară de la Zaporojie.
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte cinci rănite, potrivit unor oficiali, într-un atac rus cu rachetă care a lovit duminică un loc şi o grădiniţă de copii, în centrul Kievului, iar Moscova îşi intensifică atacurile aeriene a doua zi la rând, relatează Reuters.
Forțele ucrainene au reperat un cuib de mitralieră pe frontul din Donbas și le-au trimis direct un obuz de artilerie care a transformat totul într-o gaură mare plină de praf.
Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, au anunţat duminică surse ucrainene, după victoria Ucrainei la Eurovision, informează dpa, citată de Agerpres.
Președintele Volodymyr Zelenskyi a acordat premiu de stat unui câine care adulmecă bombe. Patron, un terrier Jack Russell, a detectat sute de mine, a danunțat guvernul ucrainean.
Anul trecut, echipa pirotehnică a avut o "producţie" cu 25% mai mare faţă de 2019. Au fost descoperite 258 de bombe, 328 de proiectile plus peste 2.800 de muniţii din cel de-al Doilea Război Mondial. Practic, s-au descoperit mai mult de două bombe în fiecare zi lucrătoare.
Uciderea omului de afaceri Ioan Crișan cu ajutorul unui dispozitiv explozibil plasat în mașina sa nu a fost un atentat singular în România.