China lansează duminică misiunea Shenzhou-23, timp în care un astronaut chinez va petrece un an întreg pe orbită pentru prima dată, un pas crucial în ambiţia Beijingului de a trimite oameni pe Lună până în 2030.
China lansează duminică misiunea Shenzhou-23, timp în care un astronaut chinez va petrece un an întreg pe orbită pentru prima dată, un pas crucial în ambiţia Beijingului de a trimite oameni pe Lună până în 2030.
India pregătește cel mai greu satelit din istorie și ar putea trimite un astronaut pe orbită în 2027. Agenţia spaţială indiană (ISRO) a anunţat joi lansarea celei mai puternice rachete a sa, care va transporta cel mai greu satelit de telecomunicaţii al Indiei de până acum.
Misterul luminilor care apar deasupra Pământului. Oamenii de știință nu le pot găsi explicația
Ce face NASA dacă un astronaut moare în spațiu? Când murim pe Pământ, în general știm ce se va întâmpla cu corpul nostru, chiar dacă am prefera să nu se întâmple niciodată. Dar ce soartă ar avea el dacă decesul ar surveni în spațiul cosmic, pe Lună sau în drum spre Lună?
Frank Borman, comandantul misiunii spațiale Apollo 8 a NASA din 1968, ai cărei astronauți au devenit primii oameni care au orbitat în jurul Lunii și au realizat celebra imagine cunoscută sub numele de "Răsăritul Pământului", a murit la vârsta de 95 de ani.
Fostul astronaut Buzz Aldrin s-a căsătorit cu partenerea sa de viaţă, Anca Faur, chiar în ziua în care a împlinit 93 de ani. Mireasa s-a năcut la Deva, în România, şi ar fi cu 30 de ani mai tânără. Cei doi sunt într-o relaţie de mai mulţi ani.
Un tânăr în vârstă de 18 ani va deveni cel mai tânăr astronaut din istorie la data de 20 iulie, când va decola alături de miliardarul Jeff Bezos în cadrul zborului inaugural al navei spaţiale "New Shepard" a companiei acestuia, Blue Origin, relatează AFP.
Nava SpaceX cu patru astronauţi la bord a revenit pe Pământ duminică dimineaţă, în largul Panama, în Florida, potrivit unei transmisiuni în direct a NASA, scrie AFP.