Cel puțin 134 de soldați afgani au trecut granița și s-au refugiat în Tadjikistan, părăsindu-și armele și echipamentele, după un atac al talibanilor.
Cel puțin 134 de soldați afgani au trecut granița și s-au refugiat în Tadjikistan, părăsindu-și armele și echipamentele, după un atac al talibanilor.
Luni, două grupuri de 29 de migranţi în total au fost depistate şi predate pentru cercetări poliţiştilor de la IPJ, iar marţi, alte două grupuri cu un total de 35 de persoane au fost depistate în zona Gării de Nord Timişoara şi predate Poliţiei.
Doi migranţi din Afganistan au fost găsiţi morţi pe un câmp din judeţul Arad, lângă autostrada A1, autorităţile fiind alertate de un al treilea migrant din grup, care a fost înjunghiat şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
Nasir Ahmad Faqiri, membru al consiliului provincial din Ghazni, a spus că este vorba de 26 de morţi şi 16 răniţi, precizând că ţinta a fost o bază a armatei afgane.