Un accident între un autoturism şi o maşină de pompe funebre, care transporta o persoană decedată, a avut loc, luni, în judeţul Olt. În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar patru persoane au fost rănite.
Un accident între un autoturism şi o maşină de pompe funebre, care transporta o persoană decedată, a avut loc, luni, în judeţul Olt. În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar patru persoane au fost rănite.
Aproape trei sferturi (71%) dintre şoferii intervievaţi ar fi deranjaţi dacă, în cazul unui accident de circulaţie, valoarea reparaţiei despăgubită de poliţa de asigurare RCA a vinovatului ar fi cu mult mai mare decât costul aceleiaşi reparaţii efectuate fără asigurare.
Patru persoane au fost rănite, marţi seară, în localitatea Priboieni, într-un accident rutier provocat de un tânăr care conducea un autoturism furat.
Cele mai multe dosare de daună RCA nefinalizate au fost înregistrate pentru societățile Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. (66,39%) și SAR City Insurance S.A. (56,87%), celelalte societăți analizate înregistrând ponderi sub 28,44%, potrivit unui comunicat de presă al ASF.
O tamponare cumplită ieri la prânz, la intersecţia a două drumuri judeţene foarte circulate. Trei persoane au murit, după ce o şoferiţă începătoare ce avea Stop în faţă nu a dat prioritate unui TIR.
În ultimele patru zile, nu mai puțin de trei mașini au aterizat în fântânile de la Piața Unirii, din București, deși zona nu pare că ar ridica vreo problemă. Ultimul incident s-a produs joi seara, în apropiere de Palatul Parlamentului.
Un BMW Seria 7 de peste 12 ani vechime, cu volan pe dreapta și trei bărbați la bord, a pătruns pe contrasens pe Dealul Drăganului (DN7), în Argeș, și s-a izbit frontal cu un TIR încărcat cu butelii de oxigen. Ocupanții autoturismului au decedat, iar TIR-ul a ajuns într-o râpă.
Când au tras iniţial linie pentru a aduna câţi bani se solicită în total, magistraţii şi-au pus mâinile în cap: peste un milion de euro. Instanţa a pus în sarcina firmei de asigurări sum suma de 790.000 lei.