Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică lipsa de interes a decidenţilor de la nivel naţional în privinţa nevoilor studenţilor, având în vedere contextul actual în care sute de studenţi au protestat în ultimele luni în mai multe centre universitare faţă de măsurile de austeritate.
Studenții protestează față de măsurile luate de Guvern. „Anul universitar nu poate începe aşa!”
Studenţii avertizează că protestele nu se vor opri şi solicită reintroducerea subvenţiilor de transport şi a dreptului de a circula cu reducere de 90% pe orice rută, precum şi eliminarea prevederilor care diminuează drastic fondul de burse, dar şi perioada şi modul de acordare a acestora.
Potrivit unui comunicat de presă, ultimele acţiuni ale studenţilor s-au desfăşurat în între 14 şi 20 august, la Timişoara, unde 500 de lideri ai studenţilor din toată ţara au protestat, sub egida campaniei EDU•CUT, menită să atragă atenţia publicului larg asupra tăierilor din educaţie, scrie News.ro.
Seria de evenimente din cadrul EDU•CUT a început cu 3 experienţe expoziţionale în care studenţii au ironizat măsurile şi au arătat comunităţii cum va fi viaţa lor fără drepturile afectate de măsurile de austeritate. În Piaţa Operei din Timişoara, intitulată Piaţa Austerităţii, studenţii au ieşit în stradă pentru a vinde lucrurile de care nu vor mai avea nevoie în contextul diminuării fondului de burse şi scăderii numărului acestora, precum frigiderul, hainele, cuptorul cu microunde sau legitimaţia de transport.
De asemenea, zece studenţi au prezentat situaţiile în care se vor regăsi în viitor, după tăierile masive. A fost creat şi un magazin, care a adus o notă ironică prin posibilitatea de a „cumpăra” drepturi prin muncă, dar de a le pierde prin decizia decidenţilor. Manifestaţiile au continuat cu un marş simbolic.
În urma dezbaterii organizate pe data de 19 august la Timişoara cu Ministrul Educaţiei şi Cercetării, studenţii au pornit un protest, îndreptându-se chiar spre graniţa României, acuzând Guvernul că îi alungă din ţară prin măsurile adoptate în educaţie. Protestul a venit în urma ignoranţei şi indiferenţei pe care decidenţii le-au demonstrat în ultima perioadă, luând decizii fără să consulte principalii beneficiari ai educaţiei. Peste 300 de studenţi au plecat din Piaţa Victoriei din Timişoara spre graniţa României,în timp ce colegii lor au continuat protestele în piaţă.
ANOSR a transmis premierului, în mai multe rânduri, invitaţii la dezbatere, reafirmându-şi disponibilitatea de a purta un dialog deschis şi fundamentat pe date cu privire la sistemul de burse studenţeşti. Refuzul acestuia reprezintă „o sfidare a principiului promovat în învăţământul superior, acela de a implica studenţii în luarea deciziilor”, consideră ANOSR.
„Solicităm, din nou, acordarea unui interes ridicat asupra problemelor studenţilor din partea prim-ministrului şi a întregului Guvern, prin organizarea unor dezbateri având ca subiecte de discuţie toate tăierile din educaţie şi considerând reprezentanţii studenţilor parteneri de dialog. Deşi nu ne dorim să plecăm, simţim că este ceea ce statul îşi doreşte prin aceste măsuri, decizii şi prin ignoranţa faţă de problemele existente în învăţământul superior cu care studenţii se confruntă”, se mai arată în comunicatul citat.