Școala online - stop, cedează trecerea sau drum cu prioritate?

DE Newsweek România | Actualizat: 31.03.2020 - 12:30

S-au închis școlile și asta știm cu toții. Se împlinesc aproape trei săptămâni de la această decizie a Ministerului Educației. Apoi, în urma altor restricții venite din partea autorităților, s-au închis oamenii în case.

SHARE

Articol scris pentru Newsweek România de Raluca Ciobanu, prof. învățământ primar

Din necesitatea substituirii școlii așa cum o știm cu toții, s-a „deschis" Fenomenul „Școlii Online”. Ce nu știm însă este modul în care se desfășoară aceasta dincolo de ușile închise.

Am scris acest articol în calitate de profesor preocupat de ce se întâmplă acum cu colegii mei, cu părinții și copiii lor, care sunt „norocoși” că trăiesc aceste timpuri în care online-ul poate substitui interacțiunea umană reală cu una virtuală. Sau așa se vrea a crede.

Această Școală Online, privită, pe de o parte, ca o minune care vine să salveze anul școlar întrerupt brusc, și, pe de altă parte, ca un mod de a-i ține pe elevi ocupați, a demontat dintr-o dată toate teoriile - pe care mai deunăzi profesorii le susțineau și le propovăduiau în rândul părinților - de a limita, reduce sau chiar interzice accesul copiilor la device-urile electronice.

Atâtea studii și atâta literatură de specialitate s-a dus dintr-o dată ca un nor de praf, de parcă nu ar fi existat niciodată, pentru că acum profesorii trebuie să-și arate utilitatea, implicarea, importanța, și mai ales să justifice primirea salariului la final de lună.

Nu cumva, prin ceea ce facem acum, ne pierdem credibilitatea pentru tot ceea ce am spus până acum referitor la efectele nocive ale Internetului și a tehnologiei și ce vom spune de aici încolo ca formatori în educație?

Este lăudabil efortul unora de a menține pe linia de plutire legătura copiilor cu școala și colegii lor, și a tuturor acțiunilor pe care aceștia le întreprind pentru a salva ceva cu instrumente pe care acum le creăm și le implementăm, fără a cunoaște însă ce urmări vor fi după această perioadă.

Însă până a ajunge acolo, aș vrea sa atrag atenția profesorilor asupra altor aspecte. Și mă refer în mod special la profesorii din învățământul preșcolar și primar, din ultima categorie făcând și eu parte.

Dragi colegi, aș vrea să vă întreb dacă la prima întâlnire cu elevii dumneavoastră pe Meet, Zoom sau Hangouts - în care ați devenit într-un timp record specialiști - ați fost curioși să aflați cum se simt, cum trăiesc ei aceste momente, ce înțeleg din această carantină forțată, ce le lipsește cu adevărat, care este starea lor de spirit, nivelul de anxietate, și mai ales în ce climat familial își desfășoară activitatea.

Știu sigur că unii dintre dumneavoastră i-ați tratat și îi tratați ca pe niște obiecte educabile fără sentimente, trăiri sau stări de spirit.

Acest tratament îl aplicați în sala de clasă, ce ne face să credem că ar fi altfel în spațiul online? Mulți dintre dumneavoastră aveți impresia că elevilor le lipsește o minte ocupată, teme și lucru individual, acum că au atât de mult timp la dispoziție.

Dar v-ați gândit că poate multora dintre ei le lipsește sentimentul de siguranță sau de apartenență pe care cadrul instituționalizat al școlii îl oferea?

Acum aceste două nevoi de bază sunt asigurate doar de familie. Iar pe părinți dintr-o dată i-ați transformat în profesori, însă ei au în continuare preocupări de părinți.

Poate că Dumnezeu a lăsat pe Pământ legea ca toți să fim părinți mai devreme sau mai târziu, NU și profesori. Lăsați părinții să fie părinți în aceste momente, să aibă grijile lor legate de familie, să asigure un climat confortabil în care copiii să se simtă în siguranță și securizați.

Dumneavoastră i-ați bombardat cu teme, crafturi, experimente, exerciții motrice, partituri, piese de teatru și muzee virtuale.

Vă rog să vă gândiți ce rost au toate acestea în familiile în care se întâmplă următoarele două situații: cazul în care unul sau ambii părinți au rămas fără un loc de muncă stabil sau urmează să se întâmple acest lucru și cazul în care sunt părinți care #NUstauacasă prin natura meseriei lor.

Sau dacă nu vreți să ne gândim la situații extreme, aș vrea să faceți următorul exercițiu de imaginație și să vă gândiți la traseul pe care îl parcurge un elev din momentul în care doamna învățătoare sau educatoare, cu cele mai bune intenții, încarcă o sarcină de lucru în Google Classroom până în momentul rezolvării ei și al evaluării.

Să-mi fie iertat, însă eu cred că, în cele mai multe cazuri, această etapă a evaluării lipsește cu desăvârșire. Dragi colegi, este oare acest traseu simplu pentru elev, sau are nevoie de un părinte alături de el? Părinte presupus a fi priceput în ale tehnicii, implicând totodată existența acesteia de la bun început. Nimeni nu și-a mai pus problema existenței unui laptop, calculator, imprimantă sau smartphone. Și unde sunt mai mulți copii în familie, musai acestea sunt multiplicate.

Toate aceste obiecte enumerate există în orice casă, așa cum există frigiderul și aragazul, iar toți părinții dintr-o dată sunt cei mai buni pedagogi. După această Școală Online, s-ar putea să se întoarcă în sala de clasă elevi surmenați, frustrați, supărați pe părinții lor care nu sunt înzestrați cu tactul pe care ar trebui să îl avem cei mai mulți dintre noi. Dar care n-au făcut altceva decât să se străduiască să îndeplinească cerințele noastre.

Dar singurul lucru care lipsește acum elevilor noștri „nativi digital” este ”cea mai bună platformă online” care să satisfacă nevoile tuturor. Asta cerem noi reprezentanților inspectoratului sau directorilor și îi blamăm că nu au anticipat un astfel de moment pentru care noi, profesorii, eram pregătiți la un click distanță. Pentru că unii dintre dumneavoastră așa păreți.

Ați transformat școala în scenă de teatru și lecțiile în vloguri care până mai ieri le țineau câțiva puști pe Youtube, cărora nici numele n-ați fi dorit să-l pronunțe elevii voștri în sala de clasă, când orele erau cât se poate de serioase. Acum vă costumați, cântați, vă deghizați, iar cei mai serioși dintre dumneavoastră, dintr-o dată, aveți table sau flipcharturi în dormitor.

Pentru unii profesori e momentul de glorie și de afirmare, dar prin acest comportament ați făcut ca meseria de profesor să își piardă din noblețe, din seriozitate. Iar când toate acestea se vor termina, vă întreb pe dumneavoastră - cu ce meserie vă veți identifica - cu cea de profesor sau cu cea de ”actor necalificat”?

Și eu le dau elevilor mei de lucru. Puțin. Cu moderație. Nu mai mult decât aș fi putut face eu cu ei în sala de clasă. Am ales să fac totul aplicând principiul bunului simț și să ascult de rațiune.

Dar mai preocupată aș fi să vorbesc cu ei, să le transmit că îmi lipsesc, să știe că mă gândesc la ei, că vreau să revenim cât mai repede la normalitate.

Le-am transmis că îmi pot scrie sau mă pot suna când simt nevoia să vorbească cu cineva, cu un adult care reprezintă autoritatea în viața lor, altul decât părinții lor. Să îmi scrie atunci când au nevoie de un sfat, de o încurajare sau să le spun cum să mai aibă puțină răbdare.

Și au înțeles, deși sunt doar clasa a doua. Tot ce pierd acum, se poate recupera. În vremurile pe care le trăim, sănătatea și familia sunt cele mai importante. Apoi școala.

Rămâneți cu bine, sănătoși, și în case! Și din când în când reflectați, nu doar acționați!

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.