Săptămâna viitoare începe anul universitar. Studenții protestează față de măsurile de austeritate

Cursurile pentru anul universitar 2025-2026 vor începe pe luni, 29 septembrie, sau miercuri, 1 octombrie 2025, în funcție de cum a decis universitatea. Anula academic va începe, însă, cu proteste față de măsurile de austeritate.
Cursurile pentru anul universitar 2025-2026 vor începe pe luni, 29 septembrie, sau miercuri, 1 octombrie 2025, în funcție de cum a decis universitatea.
Studenții, masteranzii și doctoranzii de la Universitatea din București vor începe noul an universitar pe 1 octombrie 2025. Primul semestru se va desfășura în perioada: 1.10.2025 - 23.12.2025.
Academia de Studii Economice din București începe anul universitar 2025-2026 în data de 29 septembrie
Studenții de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca vor începe cursurile de luni, 29.09.2025
Studenții de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași vor începe cursurile pe 29 septembrie.
Citește și: Daniel David s-a întâlnit cu studenţii. Ministrul a zis că măsurile fiscale sunt necesare
Proteste față de măsurile luate de Guvernul Bolojan
Cu toate acestea, anul universitar va începe cu proteste față de măsurile de austeritate.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a anunțat organizarea protestelor de la începutul anului universitar, din 29 septembrie, în centrele universitare din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Galaţi şi Suceava.
Studenţii din cele mai mari centre universitare din ţară se alătură protestelor organizate în Bucureşti, la începutul săptămânii viitoare, au anunţat reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
Ei au precizat că sunt nemulţumiţi de hotărârile luate de guvernanţi şi care afectează sistemul de educaţie.
Citește și: Universitățile rămân fără studenți. Care sunt cel mai puțin căutate specializări
Studenții vor protesta în centrele universitare. „Astăzi transportul şi bursele, mâine ce urmează?”
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România anunţă, miercuri, organizarea protestelor de la începutul anului universitar, din 29 septembrie, în centrele universitare din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Galaţi şi Suceava, conform News.ro.
„Studenţii din toată ţara resimt efectele negative ale măsurilor de austeritate prevăzute prin Legea nr. 141/2025 şi O.U.G. 156/2024 care afectează calitatea învăţământului din România şi limitează accesul la educaţie al beneficiarilor direcţi. Astfel, studenţii din cele mai mari centre universitare din ţară se alătură protestelor organizate de ANOSR în Bucureşti şi ies în stradă în 29.09.2025 pentru a-şi arăta nemulţumirile faţă de un sistem de guvernare bazat pe ignoranţă”, au transmis reprezentanţii ANOSR.
Ei au menţionat că protestele vor avea loc în 29 septembrie, astfel: în Bucureşti, de la ora 16:00, în Piaţa Victoriei, în Timişoara, de la ora 14:00, în Piaţa Victoriei, în Cluj-Napoca, între orele 11:30-13:00, în faţa Prefecturii, la Iaşi, la ora 13:00, în Piaţa Unirii, la Galaţi, la ora 18:00, în faţa Prefecturii şi la Suceava , la ora 13:00, pe Esplanada Corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
„Astăzi transportul şi bursele, mâine ce urmează? Aşteptăm toată comunitatea de studenţi să iasă în stradă pentru a se împotrivi unei guvernanţe lipsite de colaborare şi care nu prioritizează investiţia şi sprijinul în viitorul ţării – studenţii”, au mai afirmat reprezentanţii ANOSR.