Câteva zeci de elevi au participat luni, în Piaţa Victoriei, la un protest organizat în contextul începerii noului an şcolar, iar printre doleanţele acestora figurează: acordarea de fonduri pentru reparaţii capitale în şcoli, generalizarea programului "Masa caldă", ore remediale şi consiliere şcolară accesibile tuturor elevilor.
Citește și: Cea mai mare fraudă școlară din România: elevi de nota 4, absolvenți de 12 clase cu bac inclus
Protestul a fost organizat de Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov. Pe şapte pancarte, aceştia au sintetizat principalele cerinţe:
- finanţare complementară pentru reparaţii capitale în şcoli;
- "Masa caldă" în toate şcolile din România;
- ore remediale pentru toţi elevii: clasele primare, gimnaziu şi liceu;
- consiliere şcolară accesibilă tuturor elevilor şi finanţată adecvat;
- burse şcolare diferenţiate pe categorii şi legate de salariul minim;
- transport gratuit judeţean pentru elevi;
- planuri cadru noi şi materiale educaţionale pentru elevii din 2021, nu cei din 2009.
De asemenea, elevii prezenţi au purtat bannere cu următoarele mesaje: "Ore remediale, reparaţii capitale, masă caldă", "România needucată", "Vrem burse mărite".
Citește și: Medic infecționist din Cluj: După Untold, vă așteptăm în secțiile noastre
Un tânăr cu portavoce a scandat critici la adresa sistemului de învăţământ, iar nemulţumirile sale au fost repetate de către elevii prezenţi la protest.
"Vă bateţi joc de educaţie! Legea nu e opţională! Aţi îngropat educaţia! Educaţia este un drept, nu un privilegiu! Viitorul nostru contează! Educaţia este o investiţie, nu un cost! Suntem o generaţie de sacrificiu! Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!", au strigat aceştia.
Duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, asociaţiile elevilor din Constanţa, Bacău, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş, Mureş şi Vâlcea îi îndemnau pe elevii să iasă la protest, în Piaţa Victoriei.
"În contextul începerii anului şcolar 2021-2022, precum şi al observării scăderii constante a calităţii actului educaţional, creşterii ratei abandonului şcolar de la an la an, creşterii numărului de elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu se prezintă la Evaluarea Naţională şi creşterii numărului de elevi absolvenţi ai claselor a XII-a şi a XIII-a care nu susţin examenul de Bacalaureat, asociaţiile de elevi vor organiza un protest în prima zi de şcoală, luni, 13 septembrie, începând cu ora 13,00, în Piaţa Victoriei", preciza sursa citată.