Mai mult de jumătate din angajații din educație, vaccinați anti-COVID

DE Alexandru Pop | 15.04.2021 - 18:28
Mai mult de jumătate din angajații din educație, vaccinați anti-COVID/FOTO: Facebook/Maria Ștefania Manea
Mai mult de jumătate din angajații din educație, vaccinați anti-COVID/FOTO: Facebook/Maria Ștefania Manea

Peste 150.000 de încadrați în sistemul de învăţământ, adică mai mult de o jumătate din angajații din educație, au fost vaccinaţi anti-COVID până în prezent, la nivel naţional, a declarat joi, la Slatina, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Maria Ştefania Manea.

SHARE

În opinia sa, acest nivel de vaccinare este "îmbucurător", dar pentru revenirea la "normalitate" numărul angajaţilor imunizaţi ar trebui să crească.

Citește și: Videochatista cu sparanghel anti-mască, faliment: datorii de zeci de mii de lei, credit Prima casă

"La nivel naţional, procentul cadrelor didactice vaccinate este unul îmbucurător, dacă ar fi să ne raportăm şi la procentul personalului auxiliar şi personalului nedidactic, vorbim de peste 50% din angajaţii unităţilor de învăţământ care la acest moment sunt vaccinaţi. Suntem a doua categorie socio-profesională, după medici, vaccinaţi într-un procent atât de mare.

Angajații din educație, vaccinați pe jumătate

Pentru a reveni însă la această normalitate atât de dorită de noi toţi, profesori, elevi părinţi deopotrivă, evident că procentul ar trebui să crească şi noi constatăm, cel puţin în ultimele zile, că ne aflăm pe un platou, însemnând că nu mai creşte numărul de profesori care participă la vaccinare. Şi în felul acesta se prea poate ca dorinţa noastră de reîntoarcere la şcoală să fie îngreunată de acţiunile pe care le întreprindem. (...) La nivel naţional ne aflăm la următoarea cifră: peste 150.000 dintre angajaţii din învăţământ (au fost vaccinaţi anti-COVID n.r.), procentul acesta de peste 50%", a declarat Maria Ştefania Manea.

Citește și: Vlad Voiculescu și-a numit șefa de cabinet în funcția de vice al Agenției Naționale a Medicamentului

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Olt, Victor Iacobescu, au fost vaccinate 49,60% dintre cadrele didactice, 57,59% dintre cadrele didactice auxiliare şi 49,84 % din personalul nedidactic.

Prezent la lansarea campaniei, prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, a dat asigurări că Instituţia Prefectului va sprijini demersurile de vaccinare a personalului din învăţământ, precum şi campania lansată joi, "Vaccinare şi testare pentru învăţare", potrivit Agerpres.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te