Cazul doctorului „cu opt clase”. Sorina Pintea și Andronescu își dispută vinovăția

DE Octavia Constantinescu, Octavia Constantinescu | Actualizat: 11.02.2019 - 15:55

Ecaterina Andronescu spune că va analiza în ce fel s-a făcut echivalarea studiilor italianului Matteo Politi, precizând însă că, dacă ministerul a făcut doar recunoaşterea diplomei, acest lucru nu înseamnă că bărbatul putea profesa.

SHARE

„Ministerul nu poate să dea intrarea în profesie pentru medicină, pentru doctori în special, poate să recunoască doar diploma", afirmă Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației a declarat, joi, că trebuie să analizeze în ce fel s-a făcut echivalarea studiilor lui Matteo Politi.

„N-aş putea să vă dau un răspuns care să fie complet, în acest moment, pentru că n-am văzut echivalarea pe care ministerul a dat-o în anii trecuţi, nu e o chestiune de o lună sau de două, ci o perioadă mai îndelungată. Trebuie să analizez echivalarea, să văd în ce măsură echivalarea corespunde studiilor pe care acest cetăţean le-a avut şi puteau, potrivit rigorilor echivalării, puteau fi recunoscute în România. Dar recunoaşterea diplomei nu înseamnă şi intrarea în profesie. Deci eu cred că trebuie să privim diferenţiat lucrurile", a afirmat ministrul Educaţiei, la Cluj-Napoca.

Andronescu a spus că instituția pe care o conduce nu poate să dea intrarea în profesie pentru medici.

„Dacă Ministerul a greşit, cine a greşit, fără îndoială trebuie să-şi recunoască şi să primească sancţiunea corespunzătoare, dar dacă Ministerul a făcut doar recunoaşterea diplomei aici pot să vă spun cu certitudine: ministerul nu poate să dea intrarea în profesie pentru medicină, pentru doctori în special, poate să recunoască doar diploma. Deci, lăsaţi-mă să am întâi ochiul pe documentul de echivalare şi după aceea să vorbesc despre acest lucru", a declarat demnitarul.

În plus, Ecaterina Andronescu a explicat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că, inclusiv dacă diploma de licenţă este reală, acest lucru nu îi dă dreptul să profeseze.

„Asta nu-i dă dreptul să intre în profesie, să fie chirurg, asta vreau să precizez cât se poate de limpede. Şi un absolvent de Medicină de la noi, el nu poate să devină chirurg după ce a absolvit şi are diploma de medic. El trebuie să parcurgă rezidenţiatul de chirurgie, care este vreo cinci ani de zile, şi abia după aceea devine medic specialit, cu diploma de medic specialist înregistrată la Colegiul Medicilor are dreptul de a profesa", a afirmat ministrul Educației.

Diploma de la Pristina, atestată în România

Falsul chirurg Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici private din România, a fost reţinut miercuri seară, urmând ca joi să fie dus la Parchet, unde se va decide dacă va fi cerută arestarea lui, fiind suspectat de înşelăciune. Avocatul său a susţinut că diploma sa de absolvent al Universităţii de Medicină din Priştina este atestată de Ministerul Educaţiei.

Avocatul său a susţinut că diploma sa de absolvent al Universităţii de Medicină din Priştina a fost atestată de Ministerul Educaţiei.

„La acest moment, licenţa de absolvent de la Universitatea din Priştina este atestată de Ministerul Educaţiei", a declarat avocatul său.

Matteo Politi fusese adus, miercuri seară, la Secţia 4 de Poliţie din Capitală, după ce a fost prins la Vama Curtici. 

Conform Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, au depistat, miercuri dimineaţă, un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune.

„În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înşelăciune", anunţa instituţia.

Falsul medic a operat la clinici private din România, sub numele de Matthew Mode, fără a avea studii medicale, deşi conform CV-ului absolvise universităţi prestigioase, scrie Libertatea, care precizează că bărbatul, pe numele real Matteo Politi şi fost valet de parcare, nu avea nici avizul Colegiului Medicilor, care a sesizat Parchetul în acest caz. Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat marţi că ministerul nu i-a echivalat diplomele de studii falsului medic şi că acestuia i s-a permis în mod ilegal să opereze.

Politi a primit cod de parafă de la Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală în 23 martie 2018, funcţionarul care i l-a eliberat fiind mutat disciplinar până la finalizarea anchetei interne, a anunţat DSP, care preciza că vor fi verificate toate codurile de parafă eliberate în 2018.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat la Europa FM că funcţionara Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti care i-a dat codul de parafă falsului chirurg Matteo Politi spune că a făcut-o "din milă". De asemenea, conform ministrului, Politi avea şi asigurare de malpraxis. 

Conform Libertatea, în dosarul depus de avocata ;a care falsul medic spune că a apelat, Matteo Politi apare indicat, în limba sârbă, drept absolvent al Facultăţii de Medicină din Kosovo, scrisă în limba sârbă,  deşi în provincie este folosită limba albaneză, explicaţia fiind că facultatea a rămas sub administraţie sârbă şi se numeşte University of Priştina, chiar dacă sediul ei nu mai e în Priştina, actuala capitală a Republicii Kosovo. El ar fi studiat la Priştina în perioada 2007 - 2013.

Şefa DSP Bucureşti a declarat pentru Libertatea: "După ce a apărut în Libertatea, am controlat şi n-am înţeles nici noi nimic din diplomă, cum de funcţionarul a dat avizul!”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te