Cardurile educaționale nou emise vor fi încărcate până vineri cu suma de 500 de lei. Ce poți achiziționa?
Cardurile educaționale nou emise vor fi încărcate până vineri, 19 decembrie, cu suma de 500 de lei. Alte carduri vor fi emise în ianuarie 2026. Ce poți achiziționa și cine primește ajutorul?
500.000 de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul școlar în curs, 2025-2026, în urmă cu mai puțin de o lună. Acești beneficiari aveau carduri din anii trecuți și au rămas eligibili.
În ceea ce îi privește pe noii beneficiari, până vineri, 19 decembrie, vor fi încărcate cardurile nou emise. De asemenea, și în ianuarie vor fi emise noi carduri și încărcate.
Citește și: 500 de lei în plus, pentru familiile cu copii. Cum poate fi folosit ajutorul de la stat?
Cardurile educaționale nou emise vor fi încărcate până vineri cu suma de 500 de lei. Ce poți achiziționa?
„Până la finalul acestei săptămâni, vineri 19 decembrie, vor fi încărcate cu câte 500 de lei, cardurile nou emise, pentru care au fost acte adiționale, valabile pentru anul acesta 2025-2026. În ianuarie vor mai fi emise noi carduri și încărcate”, a spus Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru, pentru Edupedu.ro.
„Până la finalul acestei săptămâni, aproximativ 122.000 de carduri educaționale pentru care au fost acte adiționale vor fi alimentate cu câte 500 de lei”, a mai spus ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, pentru Edupedu.ro.
Citește și: Cum pot pierde mamele indemnizația pentru creșterea copilului? Câți bani se dau în 2025?
Printre cei 122 de mii de beneficiari se află cei care fie au schimbat anumite date personale față de anul trecut, fie nu au mai avut acest ajutor și primesc cardul educațional din fonduri europene pentru prima oară.
Carduri educaționale 2025. Ce poți cumpăra?
Conform OUG nr. 83/2023, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 500 lei sunt acordate pe o perioadă de 4 ani, începând cu anul școlar 2023–2024.
Cardurile pot fi utilizate pentru achiziția de materiale necesare frecventării școlii și grădiniței – rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane și haine.
Citește și: Ministrul Dragos Pîslaru sesizează Parchetul European pentru achiziția microbuzelor electrice pentru elevi
Acest ajutor contribuie astfel la reducerea abandonului școlar și creșterea incluziunii în educație.
De ajutorul de 500 de lei pentru rechizite pot beneficia:
- preşcolarii înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate, adică cei din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei (indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat);
- copiii înscrişi în învăţământul de stat (primar și gimnazial) care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (valoarea salariului minim brut pe ţară este acum de 4.050 de lei/ lună), conform informațiilor de pe siteul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Informații despre cardurile educaționale:
- Vor fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
- Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
- Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
- Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
- Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
- Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
- Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.