Bonuri de 200 de euro pentru achiziția de calculatoare pentru copiii din familii nevoiașe

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.03.2020 - 21:11

Elevii și studenții din familii cu posibilități reduse pot depune cerere la școli, până pe 17 aprilie 2020, dacă vor să primească bonuri valorice de 200 de euro ca să-și cumpere calculatoare.

SHARE

Acest lucru este prevăzut de un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de mâine, despre care a scris în exclusivitate edupedu.ro.

Calendarul respectiv apare în condițiile în care școlile sunt închise până după Paște, cel puțin, potrivit anunțurilor oficiale, iar situația de urgență și măsure instituite împiedică astfel de proceduri.

Programul Euro 200 prevede stimularea achiziționării de calculatoare, prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, pentru crearea de competențe în utilizarea tehnicii de calcul”.

În normele de aplicare pe care Guvernul le-a pus pe ordinea de zi a ședinței de joi, 26 martie, calendarul pentru obținerea celor 200 de euro sub formă de bonuri valorice prevede depunerea cererilor la școli până pe data de 17 aprilie 2020. Iar până pe 6 aprilie 2020 ar trebui să aibă loc „Stabilirea și numirea Comisiei centrale, a comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ”, asta în condițiile în care școlile sunt închise și deplasarea persoanelor este limitată.

În plus, în condițiile în care tot mai multe voci susțin că în această perioadă mai ales elevii din zonele defavorizate și cu o condiție socială precară, cei cărora se adresează programul Euro 200, nu au acces la internet sau nu au calculatoare/laptopuri/tablete ori telefoane smart cu care să fie în contact cu profesorii și colegii lor pentru învățarea online, este inexplicabil de ce Guvernul și ministerul Educației nu se folosește de un astfel de program, aprobat, implementat, care are deja stabilite procedurile și care funcționează de peste 15 ani, pentru dotarea cu device-uri sau mijloace tehnice a acestora.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te