Banca Mondială: România are analfabeți funcționali care iau burse de merit

DE Edi Neagu | Actualizat: 19.01.2022 - 16:59
53% dintre elevi sunt bursieri de merit. FOTO: Pexels.com

România are analfabeți funcțional care primesc bursă de merit, cel puțin așa reiese dintr-o statistică a Băncii Mondiale.

SHARE

În același timp, 53% dintre elevi sunt bursieri de merit, relatează digi24.ro.

Elevii cu medii mai mari de 8,50 își cer drepturile în stradă, după ce Ministerul Educației le-a mărit din semestrul al doilea, însă a schimbat și criteriile de acordare a lor.

Dacă în 2020, potrivit Ministerului Educației, erau 123.000 de elevi care reușiseră să obțină medii mai mari de 8.50, un singur an mai târziu numărul mediilor bune a explodat: avem acum 754.000 de elevi care au obținut medii mai mari de 8,50.

Citește și: GRAFICE Numărul mediu de infectări COVID, dublu față de vaccinări. Certificatul verde, abandonat

Pentru tineri, bursa de merit înseamnă și bani, și orgoliu.

Cătălina Ifrim, Consiliul Național al Elevilor: "Pot însemna niște bani astfel încât să reprezinte un aport pentru pregătirea sau pentru admiterea la una dintre facultăți. Nu mi-a fost străină situația în care un profesor sau director nu dorea să includă elevi în bacalaureat pentru a nu intra în examen și pentru a nu scădea ponderea de promovabilitate".

Citește și: Fantoma de la IGPR: Benone Marian Matei, chestorul fără CV, fără declarație de avere

Profesorii recunosc că de când s-au mutat în online au dat 10 mult mai ușor.

Iuliana Căplescu, profesor Colegiul Național Matei Basarab: "Nu există în nicio metodologie a predării și evaluării în online obligația elevului de a sta cu camera deschisă. Nu știi cine îți scrie și cine îți postează poate copiat, poate un părinte... Deja se vede diferența".

Andreea Ionescu, reprezentant al asociației Părinții cer schimbare: "Există o categorie de părinți pentru care notele înseamnă contează foarte mult, dar asta e tot o reminiscență a sistemului".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te