Cu toate acestea, textul dat la Subiectul I, A, a cărui valoare informativ-educativă cu privire la prestanța unui intelectual în fața unui public, ori la esența discursului, ca fiind un act de comunicare riguros pregătit și produs eminamente de gândire, excluzând reproducerea de pe vreo fițuică, impunea o lectură atentă, iar răspunsurile corect formulate necesitau o gândire clară, condiționată de o înțelegere a fragmentului.
Din păcate, unii elevii au dificultatea de a înțelege textele la prima vedere, dar și destule probleme în formularea enunțurilor, potrivit logicii limbii literare. Aceștia tratează secvențele date spre explicare ca pe structuri cu sensuri denotative sau nu le încadrează în textul dat.
Așa se face că destui elevi, cu care am discutat, chiar dacă au înțeles că secvența „scăpai de rușine” se referă la un orator care evită o situație neplăcută ori iese din încurcătură, când uită un fragment, sărind, în discursul său, peste paragraful respectiv, s-au exprimat ezitant ori destul de stângaci, încât să nu poată lua punctajul maxim.
Probleme le-a pus și cerința nr. 5. Din cauza interogațiilor retorice împletite cu mărci ale unei oralități impuse de retorica textului informativ, absolvenții clasei a XII-a, au avut de furcă cu identificarea unei modalității prin care un orator își putea pregăti prelegerea.
Subiectul I, B, în care li s-a cerut să argumenteze dacă este importantă pregătirea riguroasă a unui discurs, este foarte bine ales, pentru că, în societatea contemporană, discursul este tot mai des utilizat, în destule situații de viață personală sau profesională.
Cu toate că textul putea fi ușor înțeles de tinerii absolvenți de a XII-a, era necesar ca aceștia să fi definit discursul ca act de comunicare ori ca specie a genului oratoric, respectiv ipoteza compunerii de tip argumentare.
Formularea unei opinii cu privire la problema ridicată impunea ca elevii să aibă cunoștințe despre conceptul de discurs, ca fiind expunerea făcută în fața unui public pe o temă aleasă.
De asemenea, în dezvoltarea argumentelor apelând la experiența culturală, se puteau face conexiuni cu personajele lui Caragiale, Farfuridi sau Cațavencu, ale căror cuvântări sforăitoare sunt ridicole tocmai pentru că nu sunt manifestări verbale organizate și gândite.
Din păcate, mulți elevi au ales să vorbească din experiența personală și au căzut în schematism prin expunerea unor situații lipsite de credibilitate sau de valoare.
Subiectul al II-lea chiar nu trebuia să le creeze probleme, fragmentul a fost clar, perspectiva narativă este obiectivă, heterodiegetică, întrucât, în narațiune, se folosesc verbe la persoana a III-a, mărcile lexico-gramaticale ale naratorului creditabil.
În ceea ce privește subiectul al III-lea, mă tem că au realizat compuneri de tip șablon, în ciuda optimismului lor de după examen. Destui candidați nu vor reuși să acumuleze puncte, în lucrările lor, pentru conținut, ci doar din redactare.
Aceasta pentru că pe mulți absolvenți i-a surprins cerința, deoarece au făcut aprecieri subiective și periculoase înainte de examen. Absolvenții claselor a XII-a s-au gândit că, dacă anul trecut subiectul a vizat artele poetice ale poeților moderni, anul acesta li se va da proza scurtă, romanul sau teatrul.
Este clar că elevii nu au avut la îndemână citate ca să-și justifice adecvat comentariile imaginilor poetice iar compozițiile vor fi sărace în ceea ce privește originalitatea stilului și varietatea lexicului.
Cu toate că subiectul nu ar fi trebuit să le ridice probleme, unii elevi ai claselor a XII-a se vor apropia greu de nota 6.
Claudia Osiceanu este profesor de limba română
