Au câștigat Campionatul Mondial de Robotică, dar statul român le refuză bursa de merit. „Nu e buget”

DE Alex Darvari | 04.01.2023 - 11:23
Au câștigat Campionatul Mondial de Robotică, - Foto: Pexels

Campionii mondiali la robotică din echipa arădeană Delta Force nu primesc niciun fel de bursă din parte statului român, chiar dacă titlul le-ar fi asigurat accesul nu la una, ci chiar la două burse de merit.

SHARE

Membrii echipei de robotică Delta Force a Liceului Naţional de Informatică din Arad au câştigat în aprilie 2022 Campionatul Mondial de Robotică de la Huston, Statele Unite ale Americii. Împreună cu două formaţii din Statele Unite, au format alianţa câştigătoare, astfel că s-au întors acasă cu trofeul şi cu medaliile de câştigători.

Birocraţia românească i-a privat de burse

Mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoşan, a declarat, pentru Radio Timișoara, că birocraţia românească i-a privat pe elevi de bursele pe care le meritau.

"Echipa Delta Force a obţinut la Campionatul naţional locul 2, premiul Inspire şi astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 naţional ne-ar fi asigurat şi o bursă de performanţă, dar, din păcate tot Ministerul Educaţiei a trecut competiţia la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu ştim de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri. 

Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010 prin care se acordă burse de merit olimpic internaţional elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile 1, 2, 3 şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost organizate, cu condiţia ca aceste competiţii să fie pe lista publicată de Ministerul Educaţiei.

Iar în ordinul numărul 3.066, pe liste se află şi concursul de robotică şcolară First Tech Challenge România. Bursa, aşa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câştigării titlului. Nici despre această bursă nu ştim nimic, deşi Liceul Naţional de Informatică a depus la Inspectoratul Şcolar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei", spune Corina Botoşan, citată de Rador.

Fiecare elev a primit câte o scrisoare de felicitare din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, dar atât. Până la urmă, concluzia este că în România fiecare este pe cont propriu, iar titlul le-a adus campionilor o experienţă, o creştere a vizibilităţii şi un CV care îi va ajuta cu siguranţă în viitor, mai spune mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoşani.

Delta Force Arad a fost prima echipă din afara Statelor Unite care a câştigat Campionatul Mondial de Robotică. Totul a fost posibil cu ajutorul părinţilor, a mentorilor, sponsorilor şi Asociaţiei "Naţie prin Educaţie", care a adus concursul în România. Echipa de robotică este susţinută financiar de către primărie prin proiectele depuse încă de la înfiinţare.

Campionatul Mondial de Robotică First, care s-a desfăşurat anul trecut în Texas, este un eveniment internaţional anual care celebrează ştiinţa, tehnologia, ingineria şi matematica, pregătind tinerii elevi pentru viitor. La competiţia de anul trecut au participat în total 160 de echipe din toate colţurile lumii, iar elevii aredeni de la Delta Force au început deja pregătirile pentru competiţiile de anul acesta.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te