„Luând în considerare contextul dificil determinat de riscul de răspândire a infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2 și a măsurilor luate la nivel național, printre care se numără suspendarea activităților didactice din învățământul superior pe perioada stării de urgență, este esențial ca dreptul la educație să fie în continuare respectat.
Considerăm decisiv ca guvernanții, reprezentanții universităților și noi, reprezentanții studenților să colaborăm în aceste situații excepționale, să propunem și să implementăm soluții relevante și actuale spre beneficiul comunității universitare. Dreptul la educație de calitate reprezintă un drept fundamental chiar și în situațiile speciale.
.
1. Procesul didactic
Chiar dacă este dificil de trasat evoluția stării actuale, considerăm imperios necesar ca universitățile să asigure adaptarea procesului didactic la realitățile actuale și nevoile studenților. Astfel, în primul rând, încurajăm continuarea realizării unui proces de predare-învățare riguros, cu suportul instrumentelor online.
Desigur, suspendarea activităților didactice produce efecte și asupra structurii anului universitar, îndeosebi asupra activităților practice și asupra sesiunilor de examinare și finalizarea studiilor. În acest sens propunem o serie de măsuri care facilitează parcursul academic universitar din acest an:
● comasarea activităților practice (seminarii, laboratoare, practica de specialitate) ce nu pot fi realizate cu ajutorul instrumentelor online și recuperarea acestora în timp scurt și într-un mod eficient; această decizie este obligatoriu a fi îndeplinită doar după o amplă consultare cu studenții reprezentanți din fiecare universitate, în funcție de specificul acesteia.
● scăderea numărului minim de credite ECTS pentru promovarea anului universitar, în concordanță cu tiparul programului de studii; menționăm că nu dorim să diminuăm calitatea învățământului universitar, ci doar să minimizăm riscurile create de situația neprielnică din acest semestru, în special în universitățile care au avut o perioadă de reexaminare programată, dar nu s-a putut desfășura.
● uniformizarea desfășurării examenelor de finalizare a studiilor la nivel național, pentru a asigura studenților posibilitatea de a urma un nou ciclu de studii în cadrul unei alte universități din țară sau de afară. De asemenea, procesul de admitere trebuie operaționalizat în strânsă concordanță cu o eventuală decalare a examenului de Bacalaureat.
● menținerea sesiunilor de reexaminare și/ sau a sesiunilor suplimentare de examinare este esențială pentru a respecta dreptul studenților de a beneficia de cel puțin două sesiuni de examinare gratuite.
● materialele necesare pentru studiul individual adiționale adaptării procesului didactic online ar trebui să existe în mod neîngrădit la dispoziția studenților. Pe durata acestei situații neprielnice, încurajăm bibliotecile existente în cadrul universităților, cât și Bibliotecile Centrale Universitare să pună la dispoziția studenților fondul de carte digitalizat până în prezent, să ofere acces nelimitat studenților la articole științifice din bazele de date internaționale și materiale didactice online. Este necesar ca informațiile să fie accesibile rapid pe baza unor criterii, organizate la fel ca în bibliotecile fizice (utilizându-se cuvinte cheie, cataloage, numere de ordine etc.). Mai mult decât atât, constatăm că există biblioteci digitale care nu se află la îndemâna tuturor. Așadar, recomandăm realizarea unor tutoriale de mici dimensiuni prin care studenților le este explicată funcționalitatea platformelor, crearea unui cont, șamd.
Există o multitudine de soluții alternative la momentul actual, precum cele menționate anterior, care permit respectarea planurilor de învățământ, alături de asigurarea încheierii cu succes a anului universitar. Așadar, avem încredere că acestea vor fi implementate cu succes prin soluții punctuale și fezabile.
2. Serviciile auxiliare
Referitor la serviciile auxiliare printre care amintim eliberarea de adeverințe, a situației școlare, depunerea dosarelor pentru burse, recomandăm cu strictețe transferul complet al acestora în mediul online, dar și transparentizarea și publicarea soluțiilor oferite de universități pe site-urile web, astfel încât să fie cât mai accesibile studenților.
În același timp, ținând cont de impactul economic generat, susținem amânarea plății taxelor și totodată, eliminarea eventualelor penalități pentru plata taxelor restante până la atenuarea circumstanțelor.
3. Accesibilitate
În 2017, după cifrele oferite de Eurostat, aproximativ 50.000 studenți români nu aveau acces constant la internet sau la dispozitive care să permită procesul didactic online. Așadar, solicităm MEC și universităților să depună eforturi comune pentru a asigura accesul studenților la device-uri cu internet. Câteva exemple de soluții care pot fi puse în practică constau în:
● alocarea unor sume din fondurile proprii ale instituțiilor de învățământ superior studenților pentru achiziționarea de gadget-uri, care oferă posibilitatea de a lua parte în mod liber la procesul educațional. Menționăm că programul „Euro 200” reprezintă o măsură necesară și utilă care, din motivul necorelării cerințelor programului cu realitățile economice, a eșuat în atingerea obiectivelor de digitalizare. Motivele expuse se regăsesc în poziția noastră pe acest subiect.
● împrumutul dispozitivelor de tipul laptop sau PC din baza materială a universității studenților care au nevoie de ele;
● încheierea de parteneriate pe termen scurt cu diferiți operatori de internet. Un exemplu în acest sens îl constituie Universitatea din Georgia[1] și multe alte instituții de învățământ superior americane care oferă opțiunea unor pachete de internet pe termen scurt, fără costuri, studenților în nevoie.
4. Mobilități internaționale
Situația studenților plecați în mobilitate internațională în acest moment este foarte sensibilă. Comisia Europeană a dispus posibilitatea beneficiarilor programului Erasmus+ de a apela la clauza de forță majoră din contract. Astfel, solicităm atât universităților, cât și MEC și MAE să asigure sprijinul necesar și să acționeze în beneficiul studenților, ajutând la repatrierea acestora, dacă își doresc, și continuarea studiilor în mediul online la universitatea gazdă sau de pildă, recunoașterea creditelor de studii transferabile dobândite până în prezent în cadrul mobilității, de către universitățile de proveniență. Pentru a afla mai multe despre posibilitățile existente, ANOSR a publicat o serie de informații și recomandări.
5. Dimensiunea socială a educației
Criza actuală nu a ocolit nici dimensiunea socială a educației. Inevitabil criza epidemiologică va avea efecte puternice asupra bunăstării economice generale și individuale. Ne așteptăm astfel să crească numărul solicitărilor pentru burse sociale în primul semestru al anului universitar 2020-2021. Pentru a evita creșterea ratei abandonului universitar, este esențial ca universitățile și Guvernul să fie pregătiți pentru aceste urmări și să asigure sprijin financiar pentru toți studenții eligibili. În concluzie, solicităm Guvernului să aibă în vedere suplimentarea considerabilă a fondului de burse cu destinația burse sociale.
În același timp, facem apel către universități pentru a lua măsuri pentru dezinfectarea spațiilor de cazare, îndeosebi pentru a proteja studenții care au ales să rămână în cămine, în lipsa unor alternative. Totuși, atragem atenția ca acest proces să se desfășoare respectând dreptul la intimitate și evitând expunerea studenților la orice risc potențial.
În continuare, solicităm Ministerului Educației și Cercetării și Guvernului României menținerea subvenției cămine-cantine la cuantumul actual, atât pentru a subvenționa în continuare studenții care, în lipsa unor alternative au rămas în căminele studențești, cât și pentru a susține acțiunile de dezinfectare a acestor spații.
6. Măsuri de siguranță și optimizare
Nu în ultimul rând, după redresarea stării actuale, pentru a fluidiza parcursul educațional, facem apel la instituțiile de învățământ din România să mențină anumite soluții oferite în această perioadă studenților. Astfel, solicităm universităților să ofere suficiente resurse, atât materiale cât și umane pentru asigurarea dezinfecției și igienizării tuturor spațiilor didactice, de studiu, servire a mesei și trai înaintea reluării activității uzuale. De asemenea, este esențial ca măsurile de asigurare a igienizării periodice și a produselor de igienă esențiale spre utilizarea studenților să devină o normalitate (săpun lichid, apă caldă, uscător/ șervețele uscate și hârtie igienică, dezinfectant).
Mai mult decât atât, din moment ce a fost operaționalizat secretariatul online, acesta ar trebui menținut și pentru viitor pentru a contribui la flexibilizarea programului și comunicării cu personalul administrativ.
Așadar, chiar dacă este notabilă și de înțeles necesitatea guvernanților de a prioritiza alte domenii în deciziile din această perioadă, amintim faptul că educația joacă în continuare un rol vital în viața societății și că nu ar trebui în niciun caz neglijate măsurile necesare a fi luate într-un timp cât mai scurt”, arată Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.