VIDEO Premierul Ciucă: „Toate obiectivele asumate la nivelul Guvernului au fost îndeplinite la timp”

DE Bianca Iosef | 10.09.2022 - 13:30
Premierul Nicolae Ciucă- Foto: GOV.RO
Premierul Nicolae Ciucă- Foto: GOV.RO

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la şcoala de vară a Tineretului Naţional Liberal, că toate obiectivele asumate de guvern în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au fost atinse până în prezent.

SHARE

În ceea ce priveşte fondurile de coeziune, Ciucă spune că „am reuşit să avem un nivel de absorbţie a fondurilor europene la care altădată nici nu ne-am fi gândit”.

„Ştiţi cu toţii cât de multă emoţie şi cât de multă dezbatere a fost pe marginea PNRR: a fost o serie întreagă de temeri, legate de faptul că nu vom reuşi să ne atingem jaloanele, să ne atingem ţintele, să atragem primii bani din PNRR. Ei, vă pot spune că, până în momentul de faţă, toate obiectivele asumate la nivelul Guvernului au fost îndeplinite la timp - este adevărat, cu destul de multă dificultate uneori, şi pe ultima sută de metri, iar aici chiar vă dau un sfat: nu lăsaţi niciodată să treacă timpul fără să rezolvaţi problemele la timp pentru că este singura resursă pe care nu o recuperăm niciodată (...).

Citește și: Cîmpeanu: Transportul gratuit al elevilor este important pentru Guvern. Burse de 5 ori mai mari

Revenind la PNRR, iacătă, nu mai târziu de sfârşitul acestei săptămâni  am primit avizul de la Comisia Europeană în care prima cerere de finanţare a fost aprobată, primul calup de 4 miliarde de euro vor veni în ţară şi vor sprijini tot ceea ce înseamnă programul de investiţii din România”, a afirmat Nicolae Ciucă sâmbătă, la Şcoala de vară a tineretului Naţional Liberal. 

Citește și: Simona Halep a făcut dezvăluiri cutremurătoare în presa engleză. „Am fost în depresie"

În ceea ce priveşte celelalte fonduri europene, premierul a mulţumit ministrului Marcel Boloş pentru activitatea sa, arătând că România a ajuns să se „bucure” de un nivel de absorbţie a fondurilor europene comparabil cu Franţa sau Germania. 

„Suntem la distanţă foarte mică, dar am reuşit să avem un nivel de absorbţie a fondurilor europene la care altădată nici nu ne-am fi gândit”, adaugă premierul, potrivit News.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te