marți 04 august
EUR 5.2497 USD 4.5624
Abonează-te
Newsweek România

Ședinte la Guvern. Marile companii ar putea fi notificate cu 24 ore înainte cu privire la limitarea consumului

Data publicării: 04.08.2026 • 14:00
Bolojan - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea
Bolojan - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Au fost trei şedinţe de lucru la Guvern, privind situaţia din energie şi aprovizionarea cu combustibil. Va fi adoptată HG prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului.

Premierul Ilie Bolojan anunţă că în zilele următoare va fi adoptată o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situaţiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf şi prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcţie de specificul activităţii şi de posibilităţile Sistemului Energetic Naţional.

Ședinte la Guvern. Marile companii ar putea fi notificate cu 24 ore înainte cu privire la limitarea consumului

Premierul a precizat că acesta este un mecanism de rezervă care va fi aplicat doar dacă situaţia o va impune. Anunţul vine după trei şedinţe de lucru care au avut loc la Guvern, privind situaţia din energie şi aprovizionarea cu combustibil.

"În această dimineaţă am analizat, în trei şedinţe de lucru, situaţia din energie şi aprovizionarea cu combustibil a României", afirmă premierul într-o postare pe Facebook.

Conform premierului, lucrările de dragare şi de derocare continuă, iar în perioada următoare va fi realizată operaţiunea de scufundare a barjelor, imediat ce toate condiţiile tehnice vor fi îndeplinite.

"Obiectivul nostru este să prelungim funcţionarea Unităţii 2 a centralei, deoarece fiecare zi de operare înseamnă un plus de energie pentru Sistemul Energetic Naţional. Nivelul apei la Cernavodă nu a mai scăzut. Este un semnal bun, dar situaţia rămâne dificilă şi continuăm toate măsurile pentru a menţine grupul în funcţiune cât mai mult", explică Bolojan.

"Datele arată că situaţia s-a îmbunătăţit. Rafinăria OMV procesează la capacitate maximă, iar Petromidia funcţionează la aproximativ 85% din capacitate şi este aşteptată să revină la un regim normal de funcţionare până la finalul săptămânii. În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populaţie, agricultură şi transportatori", notează premierul interimar.

"Am analizat soluţii pentru asigurarea lichidităţii în piaţă, prin plata sumelor restante din schema de compensare, precum şi colaborarea cu Transelectrica pentru identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori. Totodată, am convenit cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei să accelereze emiterea tuturor documentelor necesare pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat, astfel încât noile capacităţi de producţie să poată fi puse în funcţiune cât mai rapid", afirmă Ilie Bolojan.

El mulţumeşte tuturor cetăţenilor şi companiilor care răspund apelului de a reduce consumul de energie în aceste zile, subliniind că fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic.

"În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situaţiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf. Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcţie de specificul activităţii şi de posibilităţile Sistemului Energetic Naţional. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situaţia o va impune", anunţă premierul interimar, conform News.ro.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră