S-a rupt şina, între Braşov şi Sighişoara. Trei trenuri oprite. Circulaţia feroviară e blocată
S-a rupt şina de cale ferată, între gările Braşov şi Sighişoara. Trei trenuri sunt oprite. Circulaţia feroviară este blocată.
Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara este întreruptă miercuri din cauza ruperii unei șine, iar trei trenuri de călători sunt oprite în stații, în așteptarea reluării traficului.
Incidentul s-a produs începând cu ora 16:10, iar traficul în zonă este afectat până la remedierea situației de către echipele de intervenție ale CFR SA.
Mai multe trenuri sunt blocate în zonă, în așteptarea reluării circulației: trenul R 3536 Mediaș – Brașov staționează în halta Mureni trenul IR 16021 București Nord – Timișoara Nord este oprit în halta Beia trenul IC 531 București Nord – Cluj-Napoca staționează tot în halta Beia Circulația acestora va fi reluată în funcție de intervenție.
S-a rupt şina, între Braşov şi Sighişoara. Trei trenuri oprite. Circulaţia feroviară e blocată
Potrivit operatorului feroviar, circulația trenurilor în zona afectată se desfășoară în funcție de măsurile operative dispuse de CFR SA, compania responsabilă cu gestionarea traficului pe calea ferată.
Reprezentanții CFR precizează că detalii despre intervenția în desfășurare pot fi solicitate direct administratorului infrastructurii feroviare.
Citeşte şi: România, pe locul 3 în Uniunea Europeană la numărul de morți în accidente feroviare. Zero decese, în 2 țări
În funcție de momentul în care va fi redeschisă linia, există riscul apariției unor întârzieri și în cazul altor trenuri care circulă pe ruta Brașov – Sighișoara, conform Digi24.ro.
Citeşte şi: Român, prins într-o bătaie cu pietre cu un alt bărbat nu a auzit trenul venind. A fost lovit mortal
Călătorii pot afla informații actualizate despre circulația trenurilor: la telefon 0219521 – INFO CFR, în aplicația „Trenul Meu”, pe site-ul CFR Călători, la secțiunea „Mers tren trafic intern” sau de la personalul din stații. CFR Călători își cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create.