Proprietarii ruși ai COS Târgoviște anunță concedierea a 1.200 de angajați

DE Valentin Mirică | Actualizat: 16.07.2020 - 17:50
COS Târgoviște Foto: Facebook/ Sindicatul Valahia

Conducerea COS Târgovişte a informat sindicatul din întreprindere despre concedierea colectivă a circa 1.200 de salariaţi, motivând suspendarea activităţii din ultimele şase luni, pagubele provocate de pandemia COVID-19 şi situaţia generală a combinatului aflat în insolvenţă.

SHARE

Sindicatul Valahia Târgovişte anunţă, joi, pe pagina de Facebook, că a primit o notificare de la conducerea COS Târgovişte cu privire la încetarea producţiei pe termen nedefinit şi că se va face concedierea colectivă care va viza aproximativ 1.200 de angajaţi.

"Nu se precizează data de la care se vor face aceste concedieri", au susţinut reprezentanţii sindicatului Valahia Târgovişte.

Sindicatul Valahia anunţă că a prezentat parlamentarilor de Dâmboviţa situaţia existentă la COS Târgovişte şi le-a cerut sprijinul pentru ca statul român să-şi convertească creanţa pe care o are la COS Târgovişte, de circa 10 milioane de euro, în acţiuni.

"Având în vedere planul de reorganizare a activităţii (...), notificarea primită de societate din partea investitorului, potrivit căreia, datorită pandemiei determinată de contaminarea cu coronavirus, Polonia a închis graniţele şi a instituit măsuri severe de restricţionare a activităţilor economice, situaţie dovedită prin ataşarea unui certificat de forţă majoră, invocând astfel clauza de forţă majoră din contractul de închiriere şi suspendând executarea contractului pe durata stării de urgenţă; instituirea stării de urgenţă (...); instituirea pe teritoriul României a stării de alertă (...). Faptul că, pentru motivele prezentate mai sus, pe întreaga durată a anului 2020, societatea a avut sistată activitatea de producţie (...), societatea, prin administrator special şi administrator judiciar, notifică oficial cele două sindicate că intenţionează sistarea activităţii de producţie pe termen nedefinit", se arată în notificarea transmisă de conducerea COS Târgovişte către sindicatele din combinat.

În document se mai arată că în anul 2020, cu excepţia lunilor aprilie şi mai, societatea a suportat din fonduri proprii indemnizaţiile de şomaj tehnic ale salariaţilor.

De asemenea, sindicatele au mai fost anunţate de imposibilitatea continuării producţiei în lipsa capitalului de lucru, precum şi de necesitatea de a nu creşte datoriile provenite din activitatea curentă şi epuizarea resurselor financiare din care s-ar fi putut asigura plata indemnizaţiilor de şomaj tehnic.

"Din analiza realizată se preconizează că sistarea activităţii de producţie va determina desfiinţarea unui număr de aproximativ 1.200 de posturi. Prezenta reprezintă notificarea intenţiei de efectuarea de concedieri colective, formulată în baza art. 69 (1) din Codul Muncii", mai precizează conducerea COS Târgovişte.

În luna februarie 2013 pentru Mechel Târgovişte a fost admisă cererea de reorganizare şi s-a deschis procedura generală a insolvenţei. Asta după ce, tot în luna februarie 2013, a fost făcută publică informaţia că Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 de lei), companiei Nikarom SRL.

Tot în 2013 Mechel a anunţat că, la Târgovişte, se revine la denumirea de Combinatul de Oţeluri Speciale.

''COS Târgovişte este unul dintre principalii producători de ţaglă şi de produse din oţel din România. Activitatea combinatului a cunoscut, de la înfiinţarea din 1969, mai multe perioade distincte. Din luna februarie 2013 este în procedură de insolvenţă în vederea reorganizării. În luna martie 2013 a reînceput cu succes activitatea de producţie'', se arată pe pagina de internet a COS Târgovişte.

Tot aici este explicată şi situaţia juridică în care se află combinatul.

''Prin Sentinţa nr. 98 din data de 04.02.2015, în dosarul de insolvenţă nr. 1906/120/2013 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, instanţa a confirmat Planul de reorganizare a activităţii COS Târgovişte S.A. (...). 2019 (decembrie) - Prin Hotărârea intermediară 417 din data de 04.12.2019, în dosarul de insolvenţă nr. 1906/120/2013 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, instanţa a confirmat Planul de reorganizare a activităţii COS Târgovişte S.A. propus de creditorul Alphard Financial Corp. şi votat de Adunarea Creditorilor în data de 24.10.2019", se mai precizează pe pagina de internet a combinatului.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te