sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Podul Minciunilor din Blaj a fost deschis după 8 luni de lucrări în valoare de 3 milioane de euro

Data publicării: 01.12.2022 • 19:23 Data actualizării: 01.12.2022 • 19:24
Podul Minciunilor- Foto: FACEBOOK
Podul Minciunilor- Foto: FACEBOOK

Podul Minciunilor din municipiul Blaj, o investiţie de 3 milioane de euro, a fost deschis joi circulaţiei rutiere şi pietonale, după lucrări care au durat opt luni, inaugurarea oficială a acestuia urmând să aibă loc luni, printr-un "Concert pe pod".

"Este o investiţie realizată în timp record, de aproximativ 8 luni, în condiţiile în care construcţia unui pod la parametrii cei mai înalţi (din punct de vedere tehnic şi arhitectural) durează, în ţara noastră, în medie 2 ani, iar lucrările la noul pod au fost complexe şi au început cu demolarea vechii structuri. Podul Minciunilor este una dintre cele mai spectaculoase construcţii din România, cu un aspect arhitectural modern şi futurist, care îmbină vechiul şi noul, respectând patrimoniul existent în zonă", a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Edilul a precizat că este o investiţie foarte importantă, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, obligatorie pentru Blaj, care rezolvă astfel dificultăţile create de traficul rutier din zonă. Vechiul pod a fost construit în 1969.

Citește și: Motivul pentru care fetița de 10 ani a Andreei Antonescu e crescută de tată în SUA. „Ea a decis”

Noul pod, construit de o firmă din localitatea Şelimbăr, judeţul Sibiu, are cinci benzi de circulaţie rutieră şi două benzi pentru circulaţia pietonală, cu trotuare acoperite şi încălzite.

Citește și: Iohannis: Războiul de la graniţele noastre a declanşat o criză de securitate, o criză energetică

Executantul obiectivului a anunţat încă de la sfârşitul lunii martie, odată cu începerea lucrărilor, că Podul Minciunilor va fi finalizat până la data de 1 Decembrie, scrie Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră