Peste 17 milioane de români au „rupt” granițele în 2022, și-au făcut vacanțele în străinătate

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 03.02.2023 - 11:30
Travel / Foto: pexels.com

Pe fondul ridicării majorității restricțiilor COVID și tarifelor de multe ori mult mai competitive în alte țări față de România, turiștii români au rupt granițele anul trecut. 17.265.300 de români au ieșit din țară în scop turistic, în creştere cu 48,3% față de 2021.

SHARE

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2022 de 17.265.300 persoane, în creştere cu 48,3% comparativ cu anul 2021.

În același timp, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2022, au însumat 11.299.100 persoane, în creştere cu 21,8% faţă de anul 2021. Din numărul total de sosiri, în anul 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 14%.

Citește și: FOTO Alexia, fata de 15 ani cu brațele reatașate de medici după un accident, s-a întors la școală

„Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2022, au însumat 11.299.100 persoane, în creştere cu 21,8% faţă de anul 2021. Din numărul total de sosiri, în anul 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 14%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2022 au însumat 24.319.600, în creştere cu 17,8% faţă de cele din anul 2021. Din numărul total de înnoptări, în anul 2022, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 14,2%”, arată datele INS.

Durata medie a şederii în anul 2022, a fost de 2,1 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în anul 2022 a fost de 30,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,6 puncte procentuale faţă de anul 2021.

Citește și: Cârnații de România, în topul celor mai buni din lume: Ce preparate i-au dat gata pe străini

Cele mai vizitate zone din România: București, Constanța și Brașov

Pe judeţe, în anul 2022, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1.480.800 persoane), Constanţa (1.253.500 persoane) şi Braşov (1.187.400 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4.106.100), Municipiul Bucureşti (2.937.900) şi Braşov (2.212.100).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2022 au provenit din: Germania (173.500 persoane), Israel (150.500 persoane) şi Italia (122.800 persoane). 

12,7 milioane de străini au vizitat România anul trecut

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2022 de 12.696.800 persoane, în creştere cu 87% faţă de anul 2021. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2022 de 17.265.300 persoane, în creştere cu 48,3% comparativ cu anul 2021.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2022 au însumat 807.200 persoane, în creştere cu 39,3% faţă de cele din luna decembrie 2021. Din numărul total de sosiri, în luna decembrie 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,2%, iar sosirile turiştilor străini 15,8%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2022 au însumat 1.562.900, în creştere cu 41,9% faţă de cele din luna decembrie 2021. Din numărul total de înnoptări, în luna decembrie 2022, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 18,4%.

Durata medie a şederii în luna decembrie 2022 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna decembrie 2022 a fost de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 6,7 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2021.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2022 au însumat 1.036.900 persoane, în creştere cu 89,6% faţă de luna decembrie 2021.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2022 au însumat 1.205.400 persoane, în creştere cu 46,5% comparativ cu luna decembrie 2021.

Cerere mare de apartamente şi camere de închiriat, în luna decembrie

Sosirile în apartamente şi camere de închiriat înregistrate în anul 2022, au însumat 1.056.000 persoane, în creştere cu 40% faţă de anul 2021. Din numărul total de sosiri, în anul 2022, sosirile turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 92,5%, iar sosirile turiştilor străini 7,5%.

Pe judeţe, în anul 2022, numărul de sosiri ale turiştilor în apartamente şi camere de închiriat a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (201,4 mii persoane), Braşov (182.100 persoane) şi Municipiul Bucureşti (150.900 persoane).

Înnoptările înregistrate în apartamente şi camere de închiriat în anul 2022, au însumat 2.259.700, în creştere cu 29,4% faţă de anul 2021. Din numărul total de înnoptări, în anul 2022, înnoptările turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 92,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 7,8%.

Pe judeţe, înnoptările turiştilor în apartamente şi camere de închiriat în anul 2022, au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (648.300), Braşov (334.500) şi Municipiul Bucureşti (291.800).

Sosirile în apartamente şi camere de închiriat înregistrate în luna decembrie 2022 au însumat 72,2 mii persoane, în creştere cu 43,8% faţă de cele din luna decembrie 2021. Din numărul total de sosiri, în luna decembrie 2022, sosirile turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 89,6%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 10,4%.

Înnoptările înregistrate în apartamente şi camere de închiriat în luna decembrie 2022 au însumat 142.300, în creştere cu 41,6% faţă de cele din luna decembrie 2021. Din numărul total de înnoptări, în luna decembrie 2022, înnoptările turiştilor români în apartamente şi camere de închiriat au reprezentat 87,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 12,2%.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te