Oana Gheorghiu, dezvăluiri: O companie de stat încasează chirii de la alte instituții ale statului
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., în subordinea statului, funcționează cu 36 de angajați și patru membri ai CA, având ca principal obiect de activitate închirierea spațiilor către alte instituţii publice.
Potrivit acesteia, membrii Consiliului de Administrație încasează anual 334.944 de lei, iar directorul general primește 291.552 de lei.
Într-o postare publicată vineri pe Facebook, Oana Gheorghiu ironizează modul în care funcționează compania.
Oana Gheorghiu, dezvăluiri: O companie de stat încasează chirii de la alte instituții ale statului
„Caragiale ar fi foarte invidios că n-a trăit să o vadă şi pe asta: România are o companie de stat cu 36 de angajaţi şi 4 membri ai consiliului de administraţie.
Unic obiect de activitate este să închirieze spaţiile dintr-o clădire a statului către alte instituţii ale statului.
Citeşte şi: Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor, a început o luptă în Coaliţie
Este vorba despre compania Grup Exploatare şi Întretinere Palat C.F.R. S.A. şi ea administrează – aţi ghicit – clădirea Palatul C.F.R. din Bucureşti”, a scris vicepremierul interimar.
Potrivit acesteia, printre chiriașii companiei se numără Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă.
Citeşte şi: Oana Gheorghiu: Selecția Administrației Portului Constanța a durat peste patru ani, mai mult decât mandatul
Apoi, Autoritatea pentru Reforma Feroviară, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Telecomunicații C.F.R. SA, conform Digi24.ro.
„Toate aceste instituţii publice îi plătesc chirie companiei publice, pentru a ocupa o clădire publică. Altfel spus, banii noştri, ai tuturor, care se învârt de la o instituţie la alta”, a afirmat Gheorghiu.