Moody a confirmat ratingul României la Baa3. Măsurile Guvernului Bolojan, apreciate de analiști

Măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan sunt apreciate de analiștii Moody s. Agenția de rating a confirmat ratingul României la Baa3, dar a păstrat perspectiva negativă.
Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, 12 septembrie 2025, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă.
Decizia de a menţine perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambiţios de consolidare fiscală al Guvernului, se arată într-un raport al Moody's.
Citește și: Fitch a menținut ratingul României, dar trage semnale de alarmă. Ce spune ministrul de Finanțe?
Moody's a confirmat ratingul României la „Baa3”. Măsurile Guvernului Bolojan, apreciate de analiști
Potrivit sursei citate, măsurile fiscale adoptate de Guvern în iulie şi septembrie anul acesta au îmbunătăţit semnificativ perspectivele fiscale ale României faţă de aşteptările agenţiei, care în martie a schimbat perspectiva din stabilă în negativă.
Măsurile de consolidare combinate depăşesc 3% din PIB în 2025 şi 2026, principalii factori contributori fiind creşteri ale Taxei pe Valoare Adăugată şi indexarea îngheţării salariilor din sectorul public şi a pensiilor.
Citește și: Ilie Bolojan: Reformele aduc transparență. România se află într-un context internaţional dificil
”Cu toate acestea, rămân riscurile semnificative privind implementarea, legate de menţinerea sprijinului politic pentru program, asigurarea disciplinei cheltuielilor şi atingerea ţintelor de creştere a veniturilor, precum şi riscul ca impactul negativ asupra creşterii al pachetului să submineze efortul de consolidare fiscală”, a arătat agenţia de rating, relatează News.ro.