Ministerul Muncii: Discutăm mărirea amenzilor pentru munca nedeclarată pe perioada stării de urgenţă

DE Mircea Marian | Actualizat: 03.04.2020 - 21:20
Tudor Polak Foto: Facebook
Tudor Polak Foto: Facebook

Conducerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) ia în considerare posibilitatea măririi cuantumului amenzii pentru munca la negru realizată pe perioada stării de urgenţă, a declarat, vineri, secretarul de stat din ministerul de resort, Tudor Polak.

SHARE

Acesta a precizat că Inspecţia Muncii a primit în ultima perioadă tot mai multe plângeri de la angajaţi despre cazuri în care angajatorul a suspendat contracte de muncă, dar a continuat să cheme angajaţii la muncă.

„În ultimele zile am primit din ce în ce mai multe petiţii prin care suntem sesizaţi că există anumiţi angajatori în România care suspendă contractele de muncă pentru a putea beneficia de aceste indemnizaţii (de şomaj tehnic, n.r.) prevăzute prin ordonanţa 30, iar în acelaşi timp cheamă angajaţii la muncă. Acesta este un abuz.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se va uita foarte atent, deja astăzi am solicitat o situaţie a petiţiilor înregistrate la Inspecţia Muncii din luna martie, sunt aproximativ 3.250 de petiţii înregistrate în luna martie şi vom începe să le revizuim şi să vedem unde s-au efectuat controale şi unde nu.

Mai departe de atât, din discuţiile pe care le-am avut chiar astăzi cu doamna ministru Violeta Alexandru, ne gândim, credem că există o oportunitate pentru mărirea cuantumului amenzilor pentru munca nedeclarată pe perioada stării de urgenţă.

Aceste lucruri sunt încă la stadiul de discuţii, în schimb trebuie să vă spun că este inadmisibil ca cineva, fie el angajat sau angajator sau orice altă formă de activitate are, să beneficieze într-un fel sau altul de pe urma stării de urgenţă", a afirmat Tudor Polak.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii a precizat că un număr de 884.349 de contracte individuale de muncă erau suspendate vineri.

„Epidemia de Covid-19 afectează nu numai modul în care fiecare din noi trăim, ci are şi un efect major asupra economiei şi mai ales asupra pieţei muncii. Astăzi sunt 884.349 de contracte de muncă suspendate.

Aceşti 884.349 de oameni, prin ordonanţa 30 a Guvernului României, pot beneficia şi vor beneficia de o indemnizaţie asimilată şomajului tehnic", a adăugat Tudor Polak.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te